Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiinţa-mămăliga, pe „drumul cel bun“

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 februarie 2008 ·

Stagiul de pregătire din Turcia se apropie de sfârşit, oltenii susţinând până acum trei meciuri de verificare din cele cinci stabilite. În cele trei partide, încheiate fără victorie de elevii lui Nicolo Napoli şi Jerry Gane, oltenii nu au urmărit rezultatul în sine, această perioadă fiind de acumulări, de rulare a tuturor jucătorilor aflaţi în lot, de configurare a primului unsprezece pentru meciurile returului 2008. Cam astea ar fi explicaţiile vehiculate cu insistenţă de cei care sunt în capul trebii la Universitatea.

Unii suporteri, mai neîncrezători în aceste prime evoluţii neconvingătoare, au fost repede liniştiţi de oracolul echipei. „Suntem pe drumul cel bun şi asta se va vedea din prima etapă“, a afirmat, pe site-ul clubului, Dorel Stoica, fotbalistul care a „prezis“ şi scorul din meciul cu Poli Iaşi din etapa a II-a a turului ediţiei de campionat. Totodată, Stoica vede Universitatea terminând în primele opt echipe ale acestei ediţii de campionat, iar la Turneul final Euro 2008 speră să fie convocaţi la echipa naţională câţiva jucători de la Craiova. A fi optimist este foarte simplu, este la îndemâna tuturor şi nu este de condamnat, dar a fi cu picioarele pe pâmânt este mai greu.

Nu am văzut meciurile de verificare ale oltenilor din Antalya, iar până la prima partidă din 2008 au mai rămas aproape trei săptămâni, adică ar mai fi ceva timp, s-ar mai putea îndrepta pe ici, pe colo. Totuşi, dacă ziaristul de casă al echipei scrie negru pe alb (referindu-se la ultimul amical, pierdut de Craiova în faţa unei modeste formaţii din Liga a II-a elveţiană) că oltenii au fost neputincioşi, catalogându-i „mămăligi“, îţi pui nişte întrebări despre stadiul actual al pregătirilor Universităţii, despre declaraţiile pe care le fac cei de la Ştiinţa, despre multe...

Craiova are meciuri dificile în cele 15 etape care au rămas de disputat din campionatul 2007/20

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 5 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Olaf Scholz îl avertizează pe Putin: Vom apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul NATO

Mediafax acum o ora
Mesajul lui Olaf Scholz vine în contextul în care NATO şi-a întărit, recent, graniţele flancului estic, cu scopul de a descuraja acţiunile Rusiei. Vorbind la Forumul Economic al Germaniei de Est, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida S

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 4 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Coreea de Nord va suspenda trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Mediafax acum o ora
Coreea de Sud a experimentat cât de neplăcută este şi cât de mult efort necesită colectarea gunoaielor, după ce Coreea de Nord a trimis 15 tone de gunoaie folosind 3.500 de baloane, a declarat vice-ministrul apărării din Nord, Kim Kang Il, într-o de

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 26 minute
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nunta lor

Cancan acum 54 minute
Fericirea este mare pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu! Astăzi, 2 iunie 2024, cei doi și-au pus pirostriile în fața lui Dumnezeu. Au pășit încrezători în biserică și au spus „Da!” în fața preotului care a oficiat slujba cununiei. Pe rețelele de so

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 2 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

OPEC+ a prelungit limitarea producției de petrol până în 2025. Țările membre reclamă prețul scăzut

HotNews acum o ora
OPEC+ a convenit duminică să extindă majoritatea reducerilor mari ale producţiei de petrol pentru 2024, dar să înceapă să le elimine treptat în 2025, deoarece grupul încearcă să susţină piaţa pe fondul creşterii lente a cererii globale, dobânzilor r

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 3 ore
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°