Ne dezbină până şi sărbătorile. Începând cu Crăciunul şi terminând cu 7 noiembrie, orice zi poate fi un motiv de discordie pentru cei care trăiesc în Moldova şi chiar pentru cei plecaţi, vorbitori de „alte” limbi, votanţi ai „altor” partide, iubitori de ”alte” persoane şi enoriaşi ai „altor” biserici.
Starea de comuniune, atât de necesară unităţii, nu se mai întâlneşte în peisajele noastre... De la polemici şi dispute pseudo-intelectuale prin platourile televiziunilor şi până la ciocniri violente în Piaţa Marii Adunări Naţionale, non-uniunea dintre noi ne sorteşte la o existenţă plină de animozitate, între rude, prieteni şi vecini.
Nu acuz pe nimeni, deşi rămân surprinsă – iar şi iar – de anacronismul cerebral al unora şi lenevia emoţională a altora. Ce împiedică basarabenii să adopte convingeri şi valori europene? În fiecare zi - dintre astea - mă conving, pentru a câta oară că frontierele din minte şi din suflete nu ni le mai demolează nici o ratificare a nu-ştiu-cărui acord, nici vizita a nu-ştiu-cărui oficial cu epoleţi europeni! Cu toată liberatea venită peste noi, rămânem captivi ai propriilor complexe, iar mentalitatea de vasali ne face să plătim dijme morale şi teritoriale, chiar şi atunci când nimeni nu ni le mai pretinde.
Toţi ne confruntăm cu aceleaşi probleme, dar fiecare în felul său acţionează sau nu. Pe cei mulţi îi consolează detaşarea, băutura sau nostalgia. Pe unii – visele migraţionale, iar pe cei puţini – cele revoluţionare. Fiecare însă dintre cei „puţini” e cu revoluţia sa: câţi „puţini” – tot atâtea revoluţii ne-moşite – şi nimeni dintre ei nu le spun altora. Mare greşeală...
Toţi cădem pradă unor ambiguităţi sentimentale şi istorice. Dar nimeni nu poate gândi şi simţi în locul nostru!
Dacă nu ne găsim calea – rămânem rătăciţi. „Trezirea” ne-a fost strig(c)ată încă în 89...
Descompunerea morală a societăţii e
