Sandra Izbaşa explică de ce nu a părăsit Deva după Jocurile Olimpice de la Beijing
Sandra Izbaşa e încă la Deva. Va împlini anul acesta 19 ani, în iunie. Este campioana olimpică de la sol, dublă medaliată europeană cu aur la acelaşi aparat. De ce n-a lăsat deoparte sportul pe care îl practică de cincisprezece ani?
"Gimnastica mi-a intrat în sînge. Mi-ar fi greu să renunţ. E ca o meserie pentru mine. Ce să fac acasă? Să mă plictisesc!", spune Sandra Izbaşa într-o seară, la poalele cetăţii Devei. A terminat unul dintre miile de antrenamente ale carierei. Şi numărătoarea continuă... Nu termină bine de vorbit despre plictiseală că începe o altă frază: "De la optsprezece ani începe o gimnastă să se coacă. Ce să fac acasă? Să-mi petrec timpul între casă şi şcoală. Acum măcar fac ceva constructiv. Anul asta am de dat Bacul, mai este şi medalia mondială de aur", adăugă Sandra.
"Mi-ar fi foarte greu să renunţ"
Medalia de aur mondială este singura care îi lipseşte din palmares. "Un Campionat Mondial nu este ca o Olimpiadă. Dacă ratam la Beijing aveam o problemă. Mondialele sînt în fiecare an", mai spune Sandra. Gimnasta din Bucureşti a participat la două CM de la care a adunat 3 medalii, 1 argint la bîrnă (2006), 2 bronzuri, unu la individual compus (2006) şi unul cu echipa (2007).
Culorile Jocurilor Olimpice
Una dintre cerinţele din fişa postului de gimnastă este machiatul. Fete maturizate de straturi de culori. De ce se machiază gimnastele? "De mică am fost învăţată să am o anumită mimică a feţei şi să mă machiez. Cînd nu puteam eu, mă ajutau antrenoarele. Ele m-au învăţat că sînt o artistă, nu pe scenă, ci pe patru aparate", explică Sandra. Culorile de la Jocurile Olimpice au fost negru, albastru şi portocaliu. Sandra ar fi vrut să aleagă şi albul, dar "şi aşa am faţa prea palidă".
De la fericire la tri
