Brânzeturi pe alese, carne de cea mai bună calitate, fructe inaccesibile muritorilor de rând la acea vreme, băuturi fine. Membrii Organizaţiei Judeţene de Partid făceau tot ce era omeneşte posibil pentru a face rost de toate acestea ori de câte ori se anunţa o vizită la Zalău a lui Nicolae Ceauşescu.
De pe masa încărcată cu care era aşteptat Nicolae Ceauşescu la casa de protocol pe care o avea pe strada Kossuth din Zalău nu lipsea nimic: de la brânzeturi şi carne de toate sortimentele, inclusiv de vânat la fructe exotice şi băuturi fine. Însă de tot acest belşug nu profita Ceauşescu, ci numai securiştii care îl însoţeau şi personalul său.
"Se făcea atâta vâlvă pentru nimic. Pentru că el (Ceauşescu - n.r.) nu mânca absolut nimic din ce se punea pe masă. Venea întotdeauna cu bucătarul său special şi cu alimentele sale speciale. Mânca foarte simplu şi la regim", îşi aminteşte Maria Avram, ce lucra, la acea vreme, la serviciul de contabilitate a organizaţiei.
"Întâmplător, odată eram afară când cineva a deschis uşa maşinii în care se afla mâncarea adusă pentru Ceauşescu. Era acolo ca un fel de dulap de scule, cu multe sertare. Într-un sertar avea legume, în altul fructe şi tot aşa, toate pregătite astfel încât să poată fi preparate rapid", povesteşte ea, recunoscând că toată lumea era foarte curioasă să afle ce mânca preşedintele, dar era destul de greu de aflat: "Eram curioşi şi ne tot holban, dar ne scoteau repede din bucătărie".
Chiar dacă oaspetele principal nu mânca nimic din bunătăţile pregătite de oficialii de la Zalău, alegerea bucatelor se făcea cu cea mai mare grijă. "Trebuia să avem tot felul de certificate de la vaca de la care era laptele din care s-a făcut brânza", îşi aminteşte Maria Avram despre rigorile acelor vremuri.
Aceeaşi rigoare se aplica şi în privinţa curăţeniei. "Trebuia să fie o curăţenie desăv