Naţionala din Paraguay a învins Japonia cu scorul de 5-3 la loteria loviturilor de la 11 metri şi s-a calificat pentru prima dată în istorie în "sferturi". Sursa: Reuters
Paraguay s-a calificat pentru prima dată în istorie în sferturile de finală ale unui turneu final de Cupă Mondială. Selecţionata sud-americană a învins Japonia cu scorul de 5-3 după executarea loviturilor de departajare, în penultimul meci din faza "optimilor", disputat ieri, la Pretoria.
Acest joc a fost primul de la întrecerea din Africa de Sud care s-a decis la punctul cu var. Cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0, la capătul timpului regulamentar de joc şi al celor două reprize de prelungiri.
Prudenţa, cuvântul de ordine
Perspectiva accederii între primele opt echipe ale lumii, unde nici Paraguay şi nici Japonia nu ajunseseră niciodată, şi-a pus din plin amprenta asupra calităţii jocului. Meciul a fost dârz, dar sărac în ocazii la cele două porţi, deoarece ambele formaţii au ales prudenţa în locul ofensivei.
Paraguayenii şi-au trecut, totuşi, în cont prima ocazie a meciului, dar portarul japonez Kawashima l-a blocat excelent pe Barrios. Niponii au replicat imediat prin Matsui, care a şutat în "transversală". În rest, adrenalina a fost întreţinută doar prin unele şuturi expediate de la distanţă.
Komano a spulberat visul japonezilor
Cele două reprize de prelungiri n-au adus nici ele nimic nou. Sud-americanii au avut o scurtă perioadă de forcing, căreia japonezii i-au rezistat, însă, cu brio, iar cu puţin timp înainte de finalul celor 30 de minute suplimentare, Okawazi n-a putut ajunge la timp la centrarea perfectă a lui Honda şi a ratat astfel şansa de a-şi califica echipa în "sferturi". Astfel că Paraguay şi Japonia au fost primele participante la această ediţie a Cupei Mondiale care au trebuit să trea