Joi, 2 februarie 2006. Dan Voiculescu, presedintele Partidului Conservator, convoaca o conferinta de presa extraordinara.
O conferinta de presa extraordinara, deosebita, asadar, de una normala, presupune ca autorul convocarii are ceva de zis tarii, continentului si planetei. Ceva extraordinar, care nu sufera amanare, orice intarziere in a spune acel ceva riscand consecinte imprevizibile pentru independenta si unitatea patriei.
Liderul conservator nu ne trage pe sfoara. Nu uziteaza trucul lui Ion Iliescu de a tine presa in erectie, saptamani intregi, cu zvonul ca lucreaza la o scrisoare cruciala, pentru ca, la aparitie, sa se dovedeasca un banal document de partid si de stat. Dezvaluie in direct (pentru televiziunile de stiri) si inregistrat (pentru televiziunile generaliste) ca vicepremierul George Copos a primit amenintari telefonice de la Sorin Rosca Stanescu, Sorin Ovidiu Vantu si Liviu Luca pentru a-l determina sa voteze in Guvern achizitionarea unui pachet de 8% din actiunile Petrom.
Cu o zi inainte, la sedinta de bilant a MAI, Traian Basescu a abandonat pe neasteptate autostrada discursului despre indatoririle Politiei Romane in asigurarea linistii cetateanului, pentru a denunta - ca un Lenin venit cu locomotiva din Finlanda - grupurile de interese nelegitime din presa. Potrivit viziunii sale de medialog, amator, grupurile respective folosesc trusturile de presa, pe care le controleaza, pentru a-si rezolva interesele.
Pe vremea lui Gorbaciov, circula un banc, pe care Mircea Dinescu mi l-a spus intr-o zi, cu vizibila placere. Care e asemanarea dintre un ministru si o musca? Si ministrul, si musca pot fi ucisi cu un ziar. Bancul exprima intr-un fel sporul uriesesc de putere al presei sub Perestroika. Acum, la Moscova, ministrii nu mai sunt ucisi cu ziarul.
S-a trecut la un instrument mult mai eficient: mitraliera. La Bucuresti insa,
