Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătorile Iaşiului paralizează traficul din oraş. Vezi străzile închise, cine concertează şi programul complet al evenimentelor!

Publicat in Adevarul, joi 4 octombrie 2012 ·

Oraşul aflat în plin şantier se va umple de pelerini şi vizitatori din toată ţara. Oficialii Primăriei au anunţat că vor mai închide câteva străzi pentru a amplasa tarabele comercianţilor sau a amenaja zone pentru divertisment.

Restricţiile de circulaţie drastice sunt valabile începând din data de 6 octombrie până pe 15 octombrie inclusiv.

Cea mai importantă modificare presupune închidere bulevardului Mangeron şi a Splaiului Bahlui, în sensul spre Podu Roş.

De asemenea, strada Costache Negri va fi închisă pe porţiuni însemnate, cu sens unic

"Suntem în negocieri pentru concertul din 14 octombrie cu Connecter, Voltaj, Direcţia 5 si LAlaband. Concertul începe la ora 18.00 şi spre ora 22.30 vom avea focul de artificii şi lasere“, a declarat Mihai Chirica, viceprimarul Iaşiului.

Vezi mai jos programul complet al Sărbătorilor Iaşiului:Programul complet al Sarbatorilor Iasului

SĂRBĂTORILE IAŞULUI - PROGRAM ZILNIC

Joi, 4 octombrie 2012

ora 17.00, Casa de Cultura a Studentilor - Sala Gaudeamus

Spectacol de Teatru de Moda

Organizator: Kasta Morrely

18.00, Ateneul Tatarasi

In pasi de dans - spectacol de balet si dans sportiv sustinut de Cluburile de balet si dans ale Ateneului Tatarasi

Organizator: Ateneul Tatarasi

Vineri, 5 octombrie 2012

14.30 - 16.00, Sala de festivitati a Colegiului National Iasi

Colegiul National - vocatia europeana si valori traditionale

Organizator: Colegiul National Iasi

12.00, Amfiteatrul Spitalului Clinic de Boli Infectioase „Sfanta Paraschiva"

Conferinta de lansare a programului de informare si preventie in domeniul bolilor infectioase

Organizator: Spitalul Clinic de Boli Infectioase „Sfanta Paraschiva". Parteneri: Portalul www.medicalmanager.ro, Primaria Municipiului Iasi

14.00 - 20.00,

Conferinta „Management Moder

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 38 minute
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Ministrul Afacerilor Externe: Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor Alianţei

G4Media acum o ora
Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor NATO, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, transmite Agerpres. Ea a participat la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele me

Sfârșit violent pentru o femeie din sectorul 3 al Capitalei. A murit după ce s-a aruncat de la etaj

Ziare.com acum o ora
Printr-un apel la 112, polițiștii Secției 23 din București au fost anunțați vineri, 31 mai, că o persoană s-a aruncat de la etaj, dintr-un imobil situat în Sectorul 3. Deplasându-se la fața locului, agenții au constatat că incidentul se confirmă. Di

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 2 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Victor Cornea, eliminat în primul tur de dublu la Roland Garros

HotNews acum 51 minute
Perechea formată din românul Victor Cornea și italianul Luciano Darderi s-a oprit în runda inaugurală de dublu de la Roland Garros, după ce reușise să câștige primul set. Victor CorneaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Victor Cornea și Luciano Darde

Știri Constanța Un bărbat a fost agresat fizic după o șicanare în trafic. Constatările polițiștilor

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la un bărbat care ar fi fost agresat fizic pe bulevardul Mamaia, Compartimentul de Relații Publice al I

Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Până acum, 15 state au încheiat astfel de înţelegeri cu Ucraina

News.ro acum 9 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea Oc

Ucraina anunţă că rachetele sale au lovit un terminal petrolier din portul Kavkaz. Lovitura a făcut parte dintr-o operaţiune mai amplă, care a durat mai multe zile şi a vizat şi instalaţii energetice din Crimeea

News.ro acum 2 ore
Rachete lansate de marina ucraineană au lovit vineri un terminal petrolier din portul rusesc Kavkaz din regiunea Krasnodar, a anunţat armata ucraineană, relatează Reuters. Kievul încearcă să submineze forţele ruseşti care presează de-a lungul liniil

Donald Trump a anunţat că va face apel la verdictul pronunţat joi. Contracandidatul lui Joe Biden a fost găsit vinovat în toate cele 34 de capete de acuzare

Mediafax acum 46 minute
Trump şi-a repetat acuzaţiile potrivit cărora procesul a fost o încercare de a împiedica revenirea sa la Casa Albă şi a avertizat că acesta a arătat că niciun american nu este la adăpost de urmărirea penală motivată politic. „Dacă îmi pot face asta

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Vremea

București
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/30°
Constanta
acum

22°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°