S-a spus întotdeauna că fenomenul maidanezilor, propriu României, se datorează demolărilor masive din anii ’80, când mulţi câini din curţile oamenilor au devenit locuitori fără voie ai marilor oraşe. Sursa: Reuters

Lor şi urmaşilor lor li s-au adăugat, în ultimii 20 de ani, căţeii născuţi tot în curţile oamenilor şi lăsaţi liberi pe străzi sau cei adăpostiţi de paznici în curţile diverselor instituţii. Nicio lege din România nu gestionează această problemă, considerată în continuare prea mică faţă de marile necazuri ale oraşelor.

În ultimii zece ani, problema maidanezilor ne-a mâncat nervii şi a depăşit graniţele ţării. Organizaţiile de protecţie a animalelor şi-au făcut simţită prezenţa ori de câte ori primarii au avut vreo zvâcnire spre rezolvarea situaţiei, promiţând educarea populaţiei şi promovarea adopţiei.

Primarul Traian Băsescu a adunat de pe străzi, în perioada 2001-2003, cam 100.000 de câini, pe care i-a şi eutanasiat în proporţie covârşitoare. Disputele cu consiliul general au ză- dărnicit procesul iniţiat de Băsescu, şi astfel câinii şi-au reluat viaţa tihnită.

Din vara lui 2004, numărul câinilor prinşi s-a situat constant în jurul valorii de 13.000- 15.000, cu adopţii de maximum 1.000-2.000 de câini anual. În ciuda promisiunilor, iubitorii de animale n-au avut puterea de a adopta toţi câinii prinşi.

Cu rezultate mai mult sau mai puţin vizibile, cei zece ani de luptă cu maidanezii au costat bugetul Capitalei zece milioane de euro, cei mai mulţi bani ducându-se şi acum pe hrană, medicamente, chirii şi echipamente.