Este limpede că nu dintr-o scăpare din vedere rândurile ce urmează şi versurile nu sunt semnate. Este de reţinut însă, ca un studiu de caz, mărturisirea plină de sinceritate şi de uimire a unui militar de profesie ce aspiră la a scrie până la urmă poezie, care să fie luată în conideraţie prin valoarea pe care o va dobândi în timp. "Este ciudat pentru mine cel puţin, spune autorul, atunci când e vorba de poezie, să mă adresez unei reviste, unei instituţii. Fie ea chiar şi una celebră." îşi arată speranţa însă cam nejutificat, că cel/cea care-l va citi va da dovadă de indulgenţă şi îi va scuza greşelile şi unele stângăcii în exprimare: "Eu nu sunt o persoană... să zicem... intelectuală, nici vreun erudit într-ale poeziei. Pur şi simplu scriu. Versuri...deocamdat. Scriu pt. că simt nevoia să scriu, pt. că este singura modalitate, lucru constatat tot mai des şi mai profund în ultimul timp, pe care eu am găsit-o spre a nu decădea din calitatea de om. Nu am un anturaj din high society nici nu-mi doresc unul şi nici să fac parte dintr-unul vreodată. Sunt militar de profesie, e singura meserie pe care am practicat-o în ţara asta iar scrisul e singurul lucru la care nu aş renunţa nicicând pt. că e singurul care mă ţine în viaţă aici. Fără el aş fi murit demult, aş fi mai ignorant, aş fi mai liniştit, poate mai fericit, dar niciodată împăcat. Astfel că, majoritatea timpului îl petrec între arme, băutură, bocanci, miros de transpiraţie, înjurături, oameni din diferite colţuri ale ţării şi, implicit, într-un izvor nesecat de... subiecte." Ne încredinţează câteva poeme, Oştenii, Pelerini, în vânt, Haiducul, Corbii şi Scenarita, sperând pentru cândva să fie capabil să le transforme în poezii, şi pentru care, acum, solicită un "răspuns, de orice natură". Să luăm câteva probe din abundenţa materialului oferit: "Se-ntâmplă grosolane valuri azi pe scena care/ Cortina nemiloasă refuză