Tânăra practică scrima de la 13 ani şi de atunci nu s-a mai putut dezlipi de acest sport, despre care iniţial credea că este doar pentru băieţi. Profil
Născută: 19 mai 1990, Oradea
Studii: Studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea, specializarea finanţe-bănci
Familie: Logodită
Raluca a păşit în sala de scrimă datorită unei colege de clasă, iar dacă iniţial îl considera un sport dedicat bărbaţilor, între timp şi-a schimbat părerea total.
„M-am apucat de scrimă pentru că făcea o colegă de-a mea de clasă. Vroiam să fac neapărat un sport, nici prin cap nu mi-a trecut că acel sport va fi scrima. Colega mea îl practica deja de vreo trei ani şi mergea la concursuri. Noi, celelalte fete râdeam de ea că merge la un sport de băieţi. Apoi, într-o zi, m-a luat cu ea la sală şi când am văzut ce înseamnă scrima cu adevărat, m-am hotărât că asta vreau să fac. Am rămas la sală şi doar după un an am primit arma în mână. A fost un sentiment extraordinar”, povesteşte Raluca.
Participare naţională şi internaţională
Cu toate că practică scrima doar de şase ani, Raluca a evoluat foarte mult şi a participat deja la concursuri naţionale şi internaţionale.
„Am muncit foarte mult ca să ajung la nivelul competitoarelor mele. Majoritatea fac scrimă de la 7,8 ani, eu am început abia la 13. Am avut foarte mult de recuperat. Primul meu concurs a fost Campionatul Naţional de cadeţi. Acolo am fost învinsă de campioana naţională a categoriei mele. Asta nu m-a descurajat deloc, dimpotrivă, m-a făcut să evoluez şi să-mi doresc mai mult“, spune Raluca.
Munca multă şi ambiţia de care dă dovadă au ajutat-o pe Raluca să ajungă în primii opt sportivi la Campionatul Naţional de juniori din 2006 şi de acolo rezultatele ei au fost tot mai bune.
„Anul trecut am fost pe locul VI la Cupa