Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţin de 10 zile până la deschiderea mallului Promenada: ce plusuri şi minusuri are proiectul din Floreasca şi cine sunt cei mai mari chiriaşi

Publicat in Ziarul Financiar, marți 8 octombrie 2013 ·

Au rămas mai puţin de 10 zile până la deschiderea centrului comercial Promenada din nordul Capitalei, primul mall construit în Bucureşti în ultimii trei ani şi jumătate, iar pe şantierul din Calea Floreasca se lucrează zi şi noapte pentru ca în 17 octombrie proiectul austriecilor de la Raiffeisen Evolution să arate impecabil.

Dezvoltatorii proiectului au reuşit să adune în 35.000 mp cea mai mare parte a chiriaşilor atractivi la ora actuală în mallurile din Bucureşti, dar nu vin cu prea multe noutăţi, decoraţiunile H&M sau primul magazin Tchibo numărându-se printre “exclusivităţi”, în timp ce Peek & Cloppenburg va deschide în Promenada cel de-al doilea magazin din Bucureşti.

ZF a analizat recent plusurile şi minusurile investiţiei de 135 de milioane de euro despre care consultanţii afirmă că va influenţa traficul şi vânzările tuturor centrelor comerciale din Bucureşti, într-o măsură mai mică sau mai mare, iar mai jos se află cele mai importante concluzii.

Plusuri

♦ Beneficiază de vecinătatea staţiei de metrou Aurel Vlaicu, astfel că de la Romană sau Universitate, din centrul Capitalei, se poate ajunge la mall în 10 minute cu transportul subteran.

♦ Se află în mijlocul zonei cu cea mai importantă densitate de clădiri de birouri din Bucureşti, unde pe termen mediu ar putea lucra zilnic aproximativ 70.000 de salariaţi ai unor bănci şi corporaţii multinaţionale.

♦ Are vizibilitate de pe trei artere importante - Calea Floreasca, strada Barbu Văcărescu şi pasajul suprateran Pipera.

♦ Terasa de 7.000 de metri pătraţi de pe acoperiş poate deveni un punct important de întâlniri şi evenimente în special în timpul anotimpului cald, fiind un spaţiu în aer liber cu verdeaţă şi o protecţie fonică destul de bună.

♦ Concentrarea într-un spaţiu relativ mic a unora dintre cele mai populare branduri din piaţă, precum Peek & Clo

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 59 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 49 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°