Drumul spre Germania al unei familii de migranți din Irak s-a oprit la Dunăre. Polițiștii de frontieră români i-au prins când traversau fluviul cu o barcă. Capul familiei cu șase copii a spus că a dat unei călăuze din Turcia 10.000 de euro pentru a-i transporta ilegal în vestul Europei. Sursa: Politia de Frontiera GiurgiuSursa: Politia de Frontiera Giurgiu
1 /.
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – Sectorul Poliţiei de Frontieră Bistreţ, judeţul Dolj au depistat familia de irakieni, azi-noapte, în jurul orei 0.45. Ei au văzut în apropierea unei staţii de pompare, aflată pe malul fluviului Dunărea, un grup de persoane, doi adulţi şi şase copii, care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
În urma legitimării celor opt persoane, poliţiştii de frontiera au stabilit că cei în cauză sunt o familie de cetăţeni irakieni, soţ, soţie şi sase copii, având vârste cuprinse între 5 şi 45 de ani.
Cu ocazia primelor verificări s-a stabilit faptul că aceştia au traversat fluviul Dunărea, din Bulgaria, cu ajutorul unei ambarcaţiuni.
Din declaraţiile celor în cauza s-a stabilit că migranţii au plecat din ţara de origine în urmă cu 3 luni şi intenţia lor era să ajungă în Germania. Pentru a ajunge în ţara de destinaţie, migranţii au declarat că au plătit unei călăuze din Turcia suma de 10.000 euro.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi conform protocolului româno-bulgar, acestea urmează să fie predate autorităţilor de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.