Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu trebuie să privim în viitor cu capul plecat!"

Publicat in Jurnalul, marți 5 ianuarie 2010 ·

Opt copii, trei fete şi cinci băieţi, au venit pe lume la Hunedoara la 22 decembrie 1989. Tot în aceeaşi zi în oraş a început să se tragă. Când au împlinit 1 an, Bianca şi Alex, doi dintre ei, au primit o telegramă semnată de preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, în care li se transmitea: "Ai grijă de patria ta! Te-ai născut într-o zi importantă!".

În dimineaţa de 22 decembrie 1989, coloane de manifestanţi au ieşit în stradă la Hunedoara. În tot acest timp, o femeie de doar 25 de ani, Luminiţa Szigethi, care locuia în centrul oraşului, se pregătea să meargă la spital. Era însărcinată în luna a noua. Şi-a pregătit bagajul şi s-a hotărât să plece. Era în jurul orei 10:00 când a pornit de acasă. Coloana de manifestanţi nu ajunsese încă în centrul oraşului când ea a plecat spre spital. A ajuns acolo fără să ştie ce se întâmplă în oraş. "Nu ştiam nimic despre manifestaţiile împotriva lui Ceauşescu. Eu aveam o singură ţintă - să ajung la spital. Am plecat pe jos fără să întâlnesc prea multe persoane în drumul meu", povesteşte Luminiţa.

Câteva ore mai târziu s-a născut Alex. Astăzi, el este un tânăr frumos. Calculatoarele sunt pasiunea lui. În ciuda vârstei, Alex este un om cu capul pe umeri, care dă verdicte dure la adresa politicienilor şi pentru vremurile în care trăim. Viaţa nu l-a răsfăţat deloc. Timp de câţiva ani a trăit singur la Hunedoara. Mama sa a plecat să lucreze în Italia. Alex a înţeles repede că trebuie să înveţe să îşi poarte de grijă. S-a descurcat extrem de bine. Anul acesta a absolvit liceul şi a devenit student în anul I la Management, la Facultatea Româno-Americană, la Bucureşti. În timpul liber face sport, practică body-building, joacă tenis şi fotbal. Cărţile SF sunt preferatele sale. Este fan al echipelor de fotbal Dinamo Bucureşti şi Lazio Roma, dar şi al tenismanului sârb Novak Djokovics şi al săritorului cu schiu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 5 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°