Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofertele de la radio, promisiuni de-o vară

Publicat in Adevarul, miercuri 11 august 2010 ·

Formula clasică de atragere a ascultătorilor - premiile în bani - nu mai reprezintă o garanţie pentru audienţa unui post de radio. Sunetul care alungă ţânţarii, promovarea „băgătorilor în seamă“ şi ridicarea de statui sunt câteva dintre temele campaniilor media din această vară.

„Pentru o vară fără ţânţari şi pentru o piele fină, Magic FM este soluţia", anunţa sloganul campaniei postului de radio încă de la începutul verii. Adică: în semnalul radio se include frecvenţa 14.850 de hertzi, despre care se presupune că este imperceptibilă urechii umane, dar dăunătoare insectelor.

„Am apelat la această idee pentru că este inedită şi pentru potenţialul ei de impact asupra ascultătorilor. N-am inventat noi roata, treaba asta s-a mai făcut şi în Austria", explică Anemarie Ionescu, brand manager al postului de radio. Anemarie susţine că personalul postului a testat metoda şi că este garantată.

Alungă sau nu ţânţarii?

De altfel, şi ascultătorii au încercat-o, iar reacţiile lor au venit la fel de sigur precum afirmaţia postului în sine. „Pe naiba, dansau ţânţarii pe boxă aseară. Nu cred că se simt deranjaţi de ceva", comentează Rareş pe site-ul postului de radio. Lui i se adaugă zeci de nemulţumiţi de promisiunea nerespectată. Un ascultător menţionează că, deşi era fan Magic FM, nu mai poate asculta muzica din cauza „ţiuitului", în timp ce alţii se întreabă cum calitatea muzicii poate rămâne intactă la o asemenea frecvenţă, indiferent de volum.

Mircea Păun, director tehnic Realitatea FM, susţine că singurul adevăr în afirmaţia postului de radio este că există o frecvenţă care poate alunga ţânţarii şi care nu le face rău oamenilor. „Urechea omului percepe, de obicei, până la 14.000 de hertzi. Există urechi care pot auzi până la 20.000 de hertzi. Doar că această frecvenţă nu s-ar putea auzi din cauza difuzoarelor care pot reproduce până la 12.000 de hz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 37 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 41 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 14 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 43 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°