Dacă pentru cei mai mulţi dintre noi sfârşitul de săptămână înseamnă odihnă şi relaxare, există şi persoane care îşi sacrifică ziua de sâmbătă muncind din plăcere.
Ne referim la un grup de elevi şi profesori de la mai multe unităţi de învăţământ din Focşani şi din împrejurimi, care lucrează suplimentar la matematică şi engleză, pentru a face faţă cu brio la concursurile şi olimpiadele şcolare.
Cei apoximativ 100 de elevi de la clasele a treia şi a patra şi zece cadre didactice se întâlnesc în cadrul Centrului de Excelenţă "Icar", deschis la Şcoala Nr. 7 din cartierul Gară.
"A existat o selecţie în urma căreia cei mai buni copii şi-au câştigat dreptul de a participa la meditaţiile gratuite pe care le organizăm. Sunt elevi cu rezultate deosebite de la mai multe şcoli din Focşani, dar şi de la şcoli din mediul rural. Rezolvăm probleme cu un grad ridicat de dificultate", ne-a declarat Marina Silvia Baciu, profesor de matematică.
Copiii sunt încântaţi că au posibilitatea de a-şi consolida cunoştinţele la două materii importante, chiar dacă trebuie să facă efortul de a merge la şcoală şi în zilele de sâmbătă.
"Vin aici pentru că vreau să văd cât de sus pot ajunge la nivel mintal. E chiar distractiv ceea ce facem la central de excelenţă", ne spune Andreea Roxana Rogozanu, elevă în clasa a patra la Şcoala Nr. 3.
"Am venit să învăţ cât mai multe, pentru că aici engleza se învaţă prin joc", spune bucuroasă Flavia Angheluţă, elevă în clasa a patra la Şcoala "Anghel Saligny".
Profesorii se gândesc acum să deschidă un centru de excelenţă care să-i încorporeze şi pe elevii de la învăţământul gimnazial.