Un grup de tineri terorizează localnicii cu scandaluri şi ameninţări care mai de care. Doi dintre membri grupului au fost, duminică, protagoniştii a două incidente. În urma lor, un localnic s-a ales cu maşina distrusă, iar alţi doi cu câteva palme peste faţă. Gabriel Axinte, 24 de ani, şi Alexandru Redeleanu, 23 de ani, ambii din Vulcan, au atacat, cu pietre, la finalul săptămânii, un bar din localitate. “Am strigat la ei să se potolească, dar duminică după-masă s-au întors. Sănducu l-a prins pe băiatul care m-a dus acasă şi i-a dat trei palme, iar mie una ”, spune Corina Mînecuţă, barmaniţă. Tânăra povesteşte că cei doi au fost clienţi fideli ai localului, dar patronul nu i-a mai mai primit din cauza scandalurilor şi a datoriilor, tinerii refuzând, de multe ori, să achite consumaţia.
Poliţia protejează infractorii?
La câteva ore după incidentul de la local, tinerii au provocat un nou conflict. “ Veneam cu soţia şi băiatul de la un unchi, iar cei doi erau pe drum. Dintr-o dată Axinte cu Redeleanu mi-au sărit pe maşină. Axinte mi-a aruncat pe geam o ţigară aprinsă şi mi-au spart luneta cu un pietroi. Am sunat de patru ori la 112, dar poliţia a venit după 45 de minute ”, spune Dorin Bujoreanu, localnic. Bărbatul este speriat şi spune că a fost mereu ameninţat de gaşca scandalagiilor.
“Sunt în total vreo 15 inşi, dar au legături cu poliţişti şi procurori, care le ţine spatele. Anul trecut, Redeleanu a intrat cu maşina în zidul casei mele şi a accidentat un copil de 12 ani. Era mort de beat, maşina era neînmatriculată , el nu avea permis şi a fugit de la locul faptei. Nu a păţit nimic. Pentru că nimeni nu le face nimic, soţia nici nu ami duce copilul la grădiniţă dacă nu sunt eu”, a mai spus Dorin Bujoreanu.
“Mi-a lovit câinele şi i-a rupt dinţii!”
Asta susţine mama lui Alexandru Redealenu, care îl