Duminică 18 mai, la Muzeul Satului, printre stânjenei şi alaiuri de mierle, în umbra falnică a nucului din faţa bisericii maramureşene din Dragomireşti, vreo două sute de oameni i-au ascultat pe Ana Blandiana şi Romulus Rusan prezentând cartea Aristinei Pop-Săileanu, „Să trăiască partizanii până vin americanii: povestiri din munţi, din închisoare şi din libertate“, publicată de Fundaţia Academia Civică. Sursa: Sorin Antonescu

Aristina (77 de ani, născută în Lăpuşul Românesc, judeţul Someş) era acolo, prezenţă gravă în ceardacul bisericii, a vorbit puţin, fără pic de patetism ori impuls revendicativ, dorind doar ca aşa istorii să nu se mai întâmple nimănui. Şi cartea - un dialog înregistrat de Liana Petrescu, prefaţă de Romulus Rusan, aparat critic de Virginia Ion - este la fel: deopotrivă ataşantă şi umilitoare prin firescul şi sobrietatea exemplară cu care sunt dezvăluite suferinţele, agonia şi destrămarea unor destine „vinovate“ doar de credinţa în libertate, dreptate şi rânduială creştină.

Fiică de pădurar cu nouă copii (om înstărit şi respectat, care „mergea la vânătoare cu elita judeţului, cu prefectul şi primarul de atunci, cu medici şi avocaţi“, un om care salvase mai mulţi evrei de prigoana horthystă, după cum avea s-o facă şi după 1944 cu o seamă de români hăituiţi de Securitate, respingând toate ispitirile întru colaborare ale instituţiei lui Nicolsky), Aristina Pop are doar 18 ani când este nevoită să fugă în munţi. Urmează patru ani de haiducie, libertate şi primejdii în Munţii Ţibleşului (până pe 8 martie 1953), cu scene uneori feerice prin revelaţia generozităţii şi solidarităţii oamenilor locului, alteori chinuitoare şi pline de umiliri, cu program de rugăciune şi lecţii de franceză în fiecare dimineaţă, cu tactici de supravieţuire pe care le ştim din fabuloasele mărturii ale lui Ion Gavrilă-Ogoranu, cu inerenta trădare, arestările în