Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta explică de ce nu se vede cu Obama, în SUA. "Mă întâlnesc cu Biden, cu reprezentanţii Exxon, Chevron şi cu cei din Congres"

Publicat in Gandul, vineri 18 octombrie 2013 ·

În cele două zile în care se va afla la Washington săptămâna viitoare, premierul Victor Ponta se întâlneşte cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, cu investitorii americani în România - Exxon Mobil, Chevron, IBM, HP, Motorola - şi cu reprezentanţii Congresului american. "Nivelul de întâlnire este între şefi de stat, preşedinte-preşedinte, iar de relaţia şi de parteneriatul cu România vicepreşedintele Joe Biden a răspuns întotdeauna", a explicat Victor Ponta de ce în agenda sa în SUA nu apare şi o întrevedere cu preşedintele american Barack Obama.

Scutul anti-rachetă de la Deveselu, planul de investiţii americane în România, inclusiv legat de explorarea şi exploatarea gazelor de şist, ca şi negocierile pentru includerea în programul Visa Waiver se află printre temele asumate de premier înainte de decolare.

Victor Ponta va fi însoţit de minsitrul Energiei, Constantin Niţă, de ministrul Mediului, Rovana Plumb, de ministrul de Externe, Titus Corlăţean şi de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care ar urma să semneze un acord legat de bursele Fullbright.

Înaintea lui Ponta, a ajuns la Washington ministrul Apărării, Mircea Duşa, care are astăzi o discuţie la Pentagon despre modul în care trupele americane se vor retrage din Afganistan, prin România.

"Nu ştiu pe la ce companii mai activează Wesley Clark"

"Obiectivele sunt destul de clare: reafirmarea parteneriatului strategic, parteneriatul economic pentru că va fi o întâlnire cu cei care au planuri de investiţii - vorbesc de trei domenii importante: energie, IT, ultilaje şi tehnologii moderne - întâlniri în Congres. Luni voi avea întâlniri cu reprezentanţii Motorola, Exxon, Chevron, IBM, HP, voi avea două întâlniri cu miniştri, marţi voi avea o întâlnire cu preşedintele Băncii Mondiale şi întâlnirea de la Casa Albă cu Joe Biden, miercuri voi fi la Muzeul Holocaustului şi voi avea întâlniri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 31 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 10 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 59 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°