Tot ne chinuim sa fim vigilenti in fata televizoarelor, nu care cumva sa ne scape vreo stire de ultima ora. Politica sau meteorologica, sportiva sau fapt divers: scandalul pluteste in aer si pe pamint, iar voluptatea noastra pentru catastrofe si mizerii de tot felul este inepuizabila. Dosarele si Patriciu, Tender sau Iacubov ne tin mereu atentia treaza, asa cum accidentele de aviatie sau incidentele rutiere ne fascineaza ochiul si simturile antrenate la grozaviile imaginatiei din „Capriciile“ si „Dezastrele razboiului“ ale lui Goya.
De ce oare uritul si groaza, sordidul si grotescul atrag mai multi telespectatori decit ceva frumos si senin? S-au scris multe carti savante despre „estetica uritului“, s-au compus nenumarate studii despre apetenta noastra pentru catastrofic si „Bad News“. Si, cu toate acestea, frumusetile lumii si artei ramin inepuizabile surse de bucurii. Cel putin asa credem si noi, nesmintiti in convingerea ca frumusetea si binele vor salva omenirea.
Un documentar realizat de TVR1 si pus sub genericul „Delhi si Calcutta“ ne-a atras si retinut in mod special atentia. Calcutta, vechea capitala a Indiei britanice, ne-a oferit prilejul unor frumoase „flanari“ – plimbarea celor lenesi care mai si casca gura la ce e prin preajma – prin istoria Indiei, dar si a propriei noastre memorii culturale.
Orasul unor multiple experiente multiculturale, orasul lui Tagore si Swami Vivekananda, un topos cu inflexiuni si in metamorfozele, creatia si destinul lui Mircea Eliade, Calcutta poposeste la picioarele fotoliilor noastre. Nu este mai simplu sa calatorim in papuci si cu berea rece la indemina? De ce oare astfel de interesantissime filme documentare nu au audienta pe care o merita in dauna unor agresive filme horror sau idioate emisiuni „distractive“? Care ne produc cosmaruri si vise urite sau ne fac sa ne plictisim de moarte. Pina