* Alexandru Andrieş, Nimic nu iese-aşa cum vrei, A&A Records, 2006.
Ar fi bine, înainte de toate, să vă ştergeţi bine pe picioare, să îndulciţi uşor un ceai fierbinte, să vă dregeţi auzul, ţinuta şi depresiile, să lăsaţi complicaţiile şi angoasele pe mai tîrziu. Veţi intra într-un mediu sterilizat de pian, de violoncel, clarinet, saxofon, trombon, de o voce tandră şi amuzată care îţi şopteşte şăgalnic, misterios, cochet că "nimic nu iese-aşa cum vrei". Ar fi bine, de asemenea, să nu vă lăsaţi induşi în eroare, să evitaţi capcana morocănoasă, să nu daţi credit insinuărilor fataliste. Ar fi bine să vă concentraţi atenţia asupra urzelii parfumate, galeşe, potolite şi ar fi şi mai bine să reflectaţi la contradicţia făţişă dintre vorbe şi fapte: cum ai putea să iei de bun un astfel de verdict neîndurător, cînd totul în jur, muzica şi substratul versurilor, îţi spune contrariul? Dacă există un lucru pe care trebuia să-l înveţi după zecile de albume ale lui Alexandru Andrieş, acela este că totul se rezolvă tihnit, cu o ştiinţă a muzicii deloc ostentativă şi cu un simplu zîmbet la sfîrşit de vers. Poate doar pentru a nu ceda ispitei unui optimism facil s-a inventat ironia lipsită de contondenţe, blazarea jucată sau un album ca Nimic nu iese-aşa cum vrei. Înarmaţi-vă deci cu mult calm sub deviza "la calm se răspunde cu calm" şi lăsaţi-vă seduşi de această oază de rafinament boem, stări placide şi inofensive doze de rock într-o mare străvezie, închegată şi nepretenţioasă de jazz, blues şi folk. Cum, de obicei, oazele, cînd nu îşi îndeplinesc funcţia deşertică, fac trimitere la ţinuturi pastorale în care oile încearcă să mai remedieze ceva din obiceiul străvechi al transhumanţei, n-ar fi rău să aflaţi de la un domn ca Alexandru Andrieş că nu e nevoie de pelerinaje îndepărtate pentru a afla ceva simplu, sigur şi confortabil, care se numeşte "acasă". Răspunsul lui Andr
