Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu cere Guvernului ordonanţă de urgenţă pentru eutanasierea maidanezilor neadoptaţi

Publicat in Antena 3, marți 3 septembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel la Guvern, marţi, să emită o OUG prin care să stabilească "un termen scurt sau rezonabil" în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.

"Fac apel la Guvern, pentru că administraţiile locale sunt cu mâinile legate de legislaţia în vigoare, fac apel la Guvern să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să stabilească un termen scurt sau rezonabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă, să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi de iubitorii de câini să fie imediat eutanasiaţi", a declarat, marţi, preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că metoda castrării este e o soluţie pe termen lung, care, "din 2004, s-a dovedit că nu dă rezultate".

"Oamenii trebuie să se simta în siguranţă în parcuri, nu trebuie să mai aşteptăm să mai moar ăun copil, să mai moară un om sfâşiat de câini, ca să luăm această masură.

Pe tot teritoriul să se dea un termen de adoptare al câinilor fără stăpân, iar cei neadoptaţi, îmi pare rău, vor fi eutanasiaţi, nu putem pune câinii mai presus de oameni", a punctat şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut să precizeze că şi el iubeşte animalele, spunând că are acasă cinci câini, pe care i-a adunat de pe stradă şi i-a vaccinat.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în apropierea Parcului Tei din sectorul 2. Citeşte şi Onţanu, după ce un copil a fost sfâşiat de maidanezi: Primăria sectorului 2 nu are atribuţii în strângerea câinilor vagabonzi

O femeie muşcată de maidanezi e în stare gravă, la o zi după ce un câine a sfâşiat un copil

Citeşte mai multe despre: Traian Basescu caini maidanezi caini comunitari

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 7 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 6 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 9 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 11 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 12 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 9 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°