Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Douăsprezece locuinţe dintr-un bloc din Focşani, afectate de o EXPLOZIE produsă într-o garsonieră

Publicat in Mediafax, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Douăsprezece locuinţe dintr-un bloc din Focşani au fost afectate de o explozie care s-a produs, sâmbătă dimineaţă, într-o garsonieră de la parterul imobilului, primele informaţii indicând că deflagraţia a fost cauzată de o butelie defectă.

Explozia a avut loc sâmbătă, în jurul orei 6.00, într-o garsonieră de la parterul unui bloc situat pe strada Revoluţiei, în cartierul Sud din Focşani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proprietarul garsonierei ar fi schimbat butelia, vineri seară, iar sâmbătă dimineaţă, când a aprins lumina pentru a pleca la serviciu, din cauza acumulărilor de gaze s-a produs explozia.

Bărbatul a suferit arsuri la faţă şi pe corp, fiind preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi dus la spital.

"Din primele verificări a rezultat că explozia s-a produs ca urmare a unei acumulări de caz. Aceasta nu a fost urmată de incendiu", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, locotenent Cristina Duţă.

În urma exploziei, locatarii au ieşit în stradă, speriaţi de zgomot.

"Dormeam şi am auzit o bubuitură. Am stat acolo în pat până s-a terminat. Când m-am dezmeticit, am văzut uşa de la intrare în mijlocul casei. După aceea l-am văzut pe vecin, cel de la care a pornit explozia, care spune «vai de mine, ce am păţit». E dezastru ce este aici. Până la etajul trei au zburat toate uşile", a spus Maria Statache, unul dintre locatari.

La locul exploziei a ajuns, pe lângă pompieri, jandarmi, poliţişti, angajaţi ai companiei de gaz şi primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi.

El a spus că în urma deflagraţiei au suferit avarii 12 locuinţe, dar că structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată.

"Vom încerca să-i ajutăm pe aceşti oameni pentru că nu pot fi lăsaţi aşa diseară. Mulţumim lui Dumnezeu că nu a murit nimeni şi că nu trebui

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 38 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 58 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°