Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Profesorii orădeni cer căderea Guvernului, dar nu vor să vorbească cu prefectul!

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2012 ·

Membrii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au protestat joi după-masă, în fața Prefecturii. Aproape 300 de oameni au cerut căderea Guvernului și demisia președintelui, dar au refuzat să stea la masa dialogului cu prefectul Gavrilă Ghilea.

Sute de dascăli s-au adunat în Parcul Traian ca să-și spună nemulțumirile și să scandeze lozinci împotriva conducerii țării. „Demisia!", „Hoții, mincinoșii!", precum și clasicele „Ieși afară , javră ordinară" au fost principalele „sloganuri" adresate Guvernului. Chemați la un dialog deschis de către prefectul Gavrilă Ghilea, dascălii au refuzat senini discuția.

„Dialogurile deschise au luat sfârșit în urmă cu doi ani. Prefectul nu ne poate ajuta, pentru că cei care iau deciziile sunt la nivel central. Portestul nostru este legat de dorința de a ne alia cu protestele de la nivel național", a explicat liderul de sindicat din Bihor, Ioan Țenț. Mai apoi oamenii s-au apucat să strige „Noi v-am educat, voi ne-ați furat!".

Click pe fotografii pentru mai multe imagini de la protest!

PSD alături de profesori

Dascălilor orădeni li s-au alăturat și câțiva membri ai PSD Bihor, care însă au spus că nu s-au prezentat la protest în calitate de membrii de partid, ci ca să-i susțină moral pe profesori. „Scopul nostru este de a ne alătura celor nemulțumiți. Nu să facem campanie", a spus Emilian Pavel, din partea PSD Bihor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 13 minute
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum o ora
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 24 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 3 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum 2 ore
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°