Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Poliţiştii au găsit în gară patru copii fugiţi de acasă

Publicat in Adevarul, miercuri 4 mai 2011 ·

Patru minori au dispărut de acasă, dar au fost găsiţi aseară de poliţişti în Gara din Târgu-Jiu. Părinţii care nu au sesizat dispariţia copiilor au fost sancţionaţi contravenţional.

Aseară, în jurul orei 21:58, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către Ion V. din municipiu, despre faptul că fiul său în vârstă de 13 ani, a terminat cursurile în jurul orelor 14:00, iar ulterior nu a mai revenit la domiciliu.

Imediat de la sesizare au fost alertate toate patrulele de ordine publică şi poliţie rutieră aflate în teren, precum şi poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu- Jiu, cărora le-au fost transmise datele de identificare şi semnalmentele minorului.

Urmare a căutărilor efectuate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, poliţişti TF şi jandarmi ai I.J.J. Gorj, minorul a fost depistat în jurul orelor 00:45, apropierea Gării CFR Călători Târgu-Jiu.

Din cercetări s-a stabilit că plecarea a fost voluntară, minorul nefiind victima vreunei infracţiuni sau abuz. Atât minorul cât şi părinţii acestuia au fost consiliaţi de psihologul unităţii.

Pe parcursul activităţilor de căutare, poliţiştii au mai depistat 3 minori lipsiţi de supraveghere. Cei trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, doi din municipiul Târgu-Jiu şi unul din Vulcan, judeţul Hunedoara, au fost găsiţi pe raza municipiului, lipsiţi de supraveghere. Mai mult, părinţii celor trei minori nu sesizaseră poliţia cu privire la dispariţia acestora.

Cei doi minori din Târgu-Jiu au fost încredinţaţi părinţilor, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, Republicată. Copilul din judeţul Hunedoara a fost introdus de către poliţişti într-un centru de minori.

Din fericire nici unul dintre minori nu a fost victimă a vreunei inf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 20 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 36 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum o ora
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°