Mircea Geoană şi-a grăbit singur sfârşitul. Cuvântarea sa din şedinţa Comitetului Executiv al PSD, reunit ca să decidă asupra excluderii sale din partid, în loc să-i atragă simpatia colegilor, i-a adus ostilitatea şi dezaprobarea acestora. "N-am crezut, în toţi anii în care am muncit, că o să ajung să mă facă cineva nesimţit", a răbufnit vicele Liviu Dragnea. "Nu-mi place, Mircea, nu-mi place", a repetat şi Adrian Năstase, după ce l-a ascultat pe Geonă vorbind despre "nesimţirea" colegilor săi, despre unii care-i "făceau pantofii", despre lipsa de decenţă şi "baletul" lui Ion Iliescu. Şi jignirile au continuat, cu o rară virulenţă, după votul de excludere, când exclusul s-a prezentat opiniei publice drept victima unei execuţii "staliniste", semnate de "marioneta" Ponta, dar dictată de "cuplul bolşevic" Iliescu-Năstase, sub conducerea cărora partidul nu are niciun viitor. Atâta fiere vărsată în public nu am văzut de multă vreme şi este aprope şocantă explozia lui Mircea Geoană, un personaj, în general, împăciuitor şi ezitant. Prin comparaţie, "călăii" săi, pe care i-a acuzat de lipsă de caracter, au părut nişte domni. Fostul preşedinte PSD şi-a tăiat orice posibilitate de reîntoarcere în partid şi, judecând după declaraţiile sale şi ale unora dintre susţinătorii săi care presau pe la uşi, a făcut-o premeditat, cu gândul de a strânge în jurul său nemulţumiţii şi a înfiinţa o formaţiune nouă, clasa politică actuală fiind "mafiotă" şi "coruptă". Geoană a precizat, de altfel că-şi va continua activitatea politică, urându-le deja bun venit, alături de el, prietenilor şi trimiţând o ameninţare deloc subtilă PSD, că s-ar putea să piardă nişte membri. Fostul lider pesedist nu este însă omul marilor acte de curaj, al iniţiativelor personale de anvergură. Întreaga sa biografie politică îl arată ca pe un vânător de oportunităţi, acţionând nu să-şi construiască singur o susţ