Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tănase a ieşit prematur din joc! Mijlocaşul s-a accidentat şi îi dă emoţii lui Piţurcă pentru dubla cu Turcia şi Olanda

Publicat in Pro Sport, luni 8 octombrie 2012 ·

Dodel s-a accidentat la acelaşi picior la care a resimţit dureri şi în timpul partidei cu CSMS Iaşi, din septembrie

Ghinion pentru , emoţii mari pentru Victor Piţurcă! Cristi Tănase poate rata următoarele partide ale roş-albaştrilor, cu Pandurii şi Gloria Bistriţa, dar şi meciurile echipei naţionale contra Turciei şi Olandei. În minutul 15 al partidei de aseară, cu CFR, mijlocaşul stânga a suferit o accidentare care l-a determinat pe Laurenţiu Reghecampf să-l scoată imediat de pe teren. La o fază aparent banală, în urma unui duel aerian pentru un balon, Tănase a acuzat dureri în zona muşchilor adductori de la piciorul drept. După intervenţia staff-ului medical, fotbalistul a făcut semn că nu mai poate continua meciul, în locul său fiind aruncat în joc Adi Popa. Cel mai probabil, Cristi Tănase a suferit o întindere musculară, urmând să fie supus la investigaţii medicale în cursul zilei de azi.

Îngrijorător pentru echipa lui Reghecampf este faptul că Tănase ar fi la a doua accidentare în aceeaşi zonă într-un interval foarte scurt. Pe 16 septembrie, mijlocaşul a ieşit de pe teren în meciul cu CSMS Iaşi (3-0), din Moldova, acuzând dureri în aceeaşi zonă. Accidentarea l-a ţinut pe Tănase pe tuşă în meciul din Europa League, cu VfB Stuttgart. În cazul în care controlul la care va fi supus va indica faptul că a suferit o întindere, mijlocaşul poate absenta pentru următoarele două jocuri ale echipei sale. Vestea bună pentru fanii roş-albaştrilor este că decarul poate reveni chiar înainte de marele derby, de pe 4 noiembrie, ora 21:30, cu .

Până la accidentarea de la Iaşi, Cristi Tănase a fost integralist în fiecare partidă jucată de Steaua în Liga I

Laurenţiu REGHECAMPF, antrenor Steaua

Dodel s-a accidentat la acelaşi picior la care a resimţit dureri şi în timpul partidei cu CSMS Iaşi, din septembr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriadei / Procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea din dosar

News.ro acum 24 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înai

Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, prelungite din cauza condiţiilor meteo

Mediafax acum 26 minute
Lucrările presupun decopertarea suprafeţelor placate şi refacerea acestora prin tencuirea pereţilor, zugrăveli cu vinarom şi placare cu travertin. Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi asigurată corespunzător prin delimitare cu bandă de semnaliza

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°