Întrebarea din titlu, care străbate ca un fir roşu lucrările celui de-al XI-lea Congres SNPCAR, desfăşurat între 22 şi 26 septembrie la Târgu Mureş, trebuie explicitată sau înlocuită cu o alta, mai precisă: lăsăm Personalitatea să domnească numai peste un regat mental al adultului sau îi legitimămposesiuni în domenii psihodinamice ale etapelor premergătoare maturităţii? Sau altfel pusă problema: este adevărat că germenele său încolţeşte în copilărie? Unul din criteriile de diagnostic listat de DSM este apariţia sa la vârsta maturităţii sau în orice caz la cea a adolescenţei târzii, criteriu care este dinamitat de prof. dr. Tiberiu Mircea, care se întreabă retoric (iată, chestionarea conceptelor este făcută fără milă): Discutăm despre personalitate şi modificările psihopatologice ale acesteia în perioada copilăriei şi adolescenţei? (...)

Autorul subliniază faptul că diversele controverse privind utilizarea conceptului de personalitate în perioada copilăriei şi adolescenţei persistă şi la ora actuală datorită semanticii diferite oferite de variatele teorii asupra acestui concept. Se propune înţelegerea noţiunii de personalitate ca o sumă a capacităţilor individuale (definitorii ale persoanei) ce se ajustează de-a lungu Publicitate l vieţii în interacţiunea cu ceilalţi şi cu lumea. Pattern-ul său se structurează în interacţiunea complexă dintre caracteristicile biologice şi cele funciare ale psihismului, contextul interacţional social şi evenimentele existenţiale ce evidenţiază şi influenţează mentalitatea personală. Dacă înţelegem în acest fel conceptul de personalitate, putem ajunge la o concluzie, după părerea noastră forţată şi la limită şi anume că avem de-a face cu ea încă din perioada intrauterină. Personalitatea – consideră prof. dr. Tiberiu Mircea – creează unicitatea individului în multiplicitatea sa de-a lungul întregii vieţi şi evenual putem