România poate fi un furnizor important de produse ecologice pentru piaţa germană, una dintre cele mai mari consumatoare din lume de astfel de produse, au apreciat parlamentarii germani într-o întâlnire cu reprezentaţii Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică - "Bio România".
"Parlamentarii germani au cerut informaţii despre agricultura ecologică din România şi despre exporturile realizate în UE pe acest segment. Germania este unul dintre cei mai mari consumatori de produse bio din lume şi apelează la importuri din China pentru asigurarea consumului intern, deşi ar prefera să importe dintr-o ţară din UE. În opinia lor, România poate fi un furnizor important de produse ecologice pentru piaţa germană", a declarat, marţi seară, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică - "Bio România", Marian Cioceanu.
Acesta a precizat că deputatul Friedrich Ostendorf a devenit membru de onoare al Asociaţiei Bio Romania pentru iniţierea şi demersurile făcute în vederea adoptării legislaţiei de separare a agriculturii ecologice de cea referitoare la Organismele Modificate Genetic (OMG).
"Am cerut sprijin parlamentarilor germani pentru a putea să începem şi noi demersurile pentru avea o astfel de lege în România", a precizat Marian Cioceanu.
De asemenea, şeful Bio România a anunţat că va începe demersurile pe lângă instituţiile abilitate, respectiv Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru limitarea consumului de iod în rândul populaţiei, în condiţiile în care consumatorii sunt practic obligaţi să consume alimente cu un conţinut mare de iod, existând un risc ridicat de îmbolnăvire.
"Vrem să începem o campanie referitoare la riscurile pe care le prezintă asupra populaţiei consumul de iod pe o perioadă mai lungă de timp. În România, suntem privaţi de