Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In trenul care a deraiat la Galati se aflau peste 430 de calatori

Publicat in Romania Libera, duminică 27 septembrie 2009 ·

Un numar de 437 de calatori se aflau in trenul rapid care a deraiat, duminica, la Galati, o parte dintre ei urmand sa-si continue calatoria spre Iasi cu aceeasi garnitura, fara vagonul care a deraiat, in aproximativ jumatate de ora, a declarat directorul CFR Calatori, Razvan Stoica, potrivit Mediafax.

"In aproximativ 20-30 de minute reusim sa recompunem garnitura de tren dupa ce vagonul care a deraiat va fi izolat, urmand ca o parte din calatori sa ajunga la destinatie, la Iasi, cu acelasi tren, care va avea cinci vagoane, in loc de sase", a declarat Stoica, precizand ca in garnitura respectiva se aflau 437 de calatori.

Potrivit sursei citate, linia pe care a deraiat trenul rapid este una secundara, care in prezent este blocata. Stoica a subliniat insa ca traficul feroviar se poate desfasura in zona pe linia principala, iar trenurile vor circula cu restrictii de viteza.

Astfel, in urma incidentului sunt afectate trei trenuri de calatori, directorul CFR Calatori sustinand ca, cel mai probabil in jurul orei 20.00, circulatia va reveni la normal.

Trenurile afectate sunt: rapidul 662, Iasi-Bucuresti Nord, acceleratul 1966, Galati-Iasi si personalul 6.315, de la Tecuci la Iasi.

Prefectul judetului Galati, Claudiu Branzan, a declarat ca la fata locului este asteptata o macara care sa ridice vagonul deraiat.

Trenul rapid 661 care circula pe directia Bucuresti-Iasi a deraiat, duminica dupa-amiaza, in jurul orei 17.00, in judetul Galati, in zona localitatii Berheci, fara a exista victime. Trenul plecase de la Bucuresti la ora 12.00 si urma sa ajunga la Iasi la ora 19.00.

Seful Politiei Transporturi Galati, Petrica Hahui, a spus ca exista doua posibile cauze ale accidentului feroviar produs, duminica, in judetul Galati: o defectiune tehnica la linie sau la boghiu, respectiv actionarea macazului de cat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 32 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

VIDEO „Oamenii erau șocați, dar nu erau țipete”: Două trenuri s-au ciocnit în Argentina / 30 de persoane au avut nevoie de spitalizare

HotNews acum 49 minute
Aproximativ treizeci de persoane au fost internate, două dintre ele în stare gravă, în urma ciocnirii unui tren de navetiști din Buenos Aires cu un tren de mentenanță, au precizat serviciile de urgență, relatează AFP. Doua trenuri s-au ciocnit in Ar

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°