Pe Florin Şerban l-am cunoscut în 1993, cînd am devenit amîndoi studenţi. Ca orice valoare autohtonă, Florin a fost cvasi-necunoscut, pînă aseară, cînd l-au descoperit străinii. Ca mulţi alţi tineri creatori, el a fost ignorat pînă acum, cînd o să ne lăudăm cu el, pentru că a luat un premiu foarte important, Ursul de Argint, la Berlin. (Între noi fie vorba, criticii îl poziţionau pe primul loc, dar n-a fost să fie de data asta). Din 1993, timp de patru ani, am fost colegi la Facultatea de Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Am fost şi colegi de cameră o vreme. Doar prietenii şi apropiaţii lui ştiu că Florin Şerban, înainte de Facultatea de Regie de la Bucureşti, are la bază această Facultate de Filozofie, o bază solidă pentru viitoarea carieră de regizor, care, iată s-a dovedit a fi nu doar o pasiune, ci o vocaţie. În camera de cămin eram cinci amici, patru dintre noi la Filozofie. Doi dintre noi eram interesaţi şi ne manifestam atunci şi în domeniul artistic, Gilbert Danco şi cu mine, fiind şi scriitori de literatură. Amîndoi am publicat articole, proze, eseuri, volume. Ca orice valori autohtone, aproape nimeni nu a auzit de noi, deşi am fost bine primiţi de critici. Amîndoi am cîştigat în studenţie premii la concursuri naţionale. Din păcate, doar naţionale. Florin Şerban a avut noroc, după atîta luptă, perseverenţă şi răbdare (a mai cîştigat premii, a fost finalist la TIFF, dar toate acestea, naţionale, n-au contat). Dar acum, în sfîrşit, el a cîştigat un premiu important şi eu nu pot decît să mă bucur, cu toate că ar trebui să fiu şi invidios. Dar nu sînt: pentru că sper ca el să fie vîrful de lance care să deschidă şi generaţiei noastre drumul spre recunoaşterea meritată. Dacă unul a reuşit, poate şi ceilalţi o vor face. Cum suna o reclamă americană: one is enough, the others will follow. Poate o să ajungem şi noi, ceilalţi creatori valoroşi