La 24 octombrie, HBO (televiziunea cea mai generoasă cu programarea filmelor româneşti recente, deşi acest lucru ar trebui să-l facă televiziunea publică) a programat un fel de „maraton de film românesc“: nu mai puţin de 13 producţii – lungmetraje de ficţiune, documentare, scurtmetraje; despre trei dintre acestea („Pescuit sportiv“ al lui Adrian Sitaru, „Podul de flori“ al lui Thomas Ciulei şi „Australia“ al lui Claudiu Mitcu) am scris deja aici. „Nunţi, muzici şi casete video“ (documentarul lui Tudor Giurgiu) e un reportaj savuros despre lumea (semi)profesionistă a cameramanilor angajaţi să „imortalizeze“ nunţi. „Apocalipsa după şoferi“ al lui Alexandru Solomon e ca un duş rece în jungla urbană încinsă la maximum numită „trafic“. Iar „Constantin şi Elena“ (documentarul de debut al lui Andrei Dăscălescu) e un foarte emoţionant „cântec de leagăn“ dedicat bunicilor autorului...
Majoritatea scurtmetrajelor („Canton“, „Apă“ şi „Faţa galbenă care râde“) aparţin lui Constantin Popescu, iar celelalte două („Renovare“ şi „Nunta lui Oli“) lui Paul Negoescu, respectiv Tudor Jurgiu.
„Canton“ (după un scenariu de Cristian Mungiu) beneficiază de imaginea splendidă a lui Mihai Mălaimare jr (care a lucrat apoi cu Francis Ford Coppola la două lungmetraje), „Apă“ e unul dintre cele mai curate (şi mai subestimate) scurtmetraje recente, în timp ce „Faţa galbenă...“ se aseamănă cu „Nunta lui Oli“ (cea mai bună surpriză a acestui an), putând fi rezumat(e) prin propoziţia: „vârsta a doua descoperă internetul“.
„Renovare“, în fine, surprinde cotidianul unei familii (bunică pisăloagă, părinţi stresaţi şi fiu student egoist) printr-un procedeu deja folosit de Mungiu în „Occident“ şi de Nae Caranfil în „E pericoloso sporgersi“: aceeaşi poveste văzută din trei unghiuri.
„Cea mai fericită fată din lume“, debutul în lungmetraj al lui Radu J
