Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de bugetari, plătiţi mai bine ca preşedintele Băsescu

Publicat in Gandul, marți 4 martie 2008 ·

Ioan Vida, preşedintele Curţii Constituţionale, fruntaş cu 10.916 lei pe lună

Preşedintele Băsescu e depăşit la salariu de 17 magistraţi şi aproape o sută de ambasadori

Preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida, este cel mai bine plătit bugetar din România, el primind lunar un venit net de 10.916 lei, adică 3.074 euro, echivalentul a aproape 30 de salarii minime pe economie. El încasează 630 de euro mai mult decât preşedintele României, Traian Băsescu, şi cu 780 de euro peste lefurile premierului Călin Popescu Tăriceanu şi ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu.

De altfel, topul celor mai mari salarii de la stat este dominat de greii Justiţiei române, în speţă judecătorii Curţii Constituţionale şi de conducătorii şi membrii Consiliului Suprem al Magistraturii. Primii bugetari după ordinea de mărime a salariilor care vin din afara Justiţiei sunt ambasadorii şi consulii României, reprezentanţii diplomatico-militari în străinătate, şi cei mai înalţi demnitari în stat. În clasament, Ioan Vida este secondat de cei 8 judecători de la Curtea Constituţională.

Aceştia primesc în fiecare lună un venit net de 10.490 lei (2.954 euro). Primii doi oameni din Consiliul Suprem al Magistraturii - preşedintele Lidia Bărbulescu şi vicepreşedintele Graţiana Isac - vin pe poziţiile 3 şi 4, cu 9.500 lei şi, respectiv, 9.100 de lei lunar. Cei 6 membri ai CSM încasează lunar 8.750 lei.

Ambasadorii României, în număr de aproape 100, sunt plătiţi în medie cu 8.870 lei pe lună, la fel ca şi emisarul Guvernului pe lângă administraţia americană, pentru reconstrucţia Irakului şi emisarul special pentru zonele de conflict armat. Primul om în stat, Traian Băsescu, primeşte 8.670 lei, dar de la 1 aprilie leafa sa va creşte la 9.055 lei, iar din octombrie la 9.554 lei. El beneficiază ca şi ceilalţi demnitari de o cr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 57 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 35 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 27 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 29 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°