Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei, despre decizia în cazul Năstase: Rămân cel puţin două necunoscute; aştept soluţia definitivă

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

Eurodeputatul PDL Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, afirmă că aşteaptă soluţia finală în dosarul "Mătuşa Tamara", menţionând că Adrian Năstase are încă de dat explicaţii despre milionul de euro despre care presa a scris ca a fost trecut de premier în declaraţia de avere din 2005.

Macovei notează că "inculpatul" Adrian Năstase a fost achitat în dosarul "Mătuşa Tamara".

"Nu comentez deciziile instanţelor. Aştept motivarea judecătorilor şi, desigur, soluţia definitivă din recurs. Remarc însă cât de mult timp le-a luat judecătorilor să ia o decizie: mai mult de patru ani şi jumătate, perioadă în care am asistat şi la aplicarea retroactivă a unei decizii a CC, care a determinat plimbarea dosarului între judecători şi procurori. Dosarul Mătuşa Tamara nu a fost dosar politic, cum nu sunt dosare politice nici cele trimise în judecată recent de DNA cu politicieni aflaţi la putere. Opinia publică rămâne cu cel puţin două necunoscute legate de acest dosar şi poate că Adrian Năstase se hotărăşte să ne spună: 1. cum e cu moştenirea de aproape 1 milion de euro despre care presa scria că a trecut-o în declaraţia de avere la sfârşitul anului 2005. Cum se justifică sumă de 400.000 de dolari depusă de soţia sa într-un cont bancar. 2. Unde şi cum a dispărut dosarul de la Oficiul de Spălare a Banilor", scrie fostul ministru al Justiţiei pe blogul său.

Potrivit acesteia, un fost prim-ministru care participă activ la viaţă politică a ţării trebuie să dea explicaţii opiniei publice.

"Adrian Năstase mai este inculpat în două dosare care aşteaptă să fie judecate: Trofeul calităţii şi Termopanele. Cel puţin legat de acesta din urmă, îmi aduc aminte câte eforturi a depus Victor Ponta în Parlament ca să-i împiedice pe procurori să facă percheziţii la casele din Zambaccian şi Cornu ale mentorului său politic", se arată în finalul declraraţiei lui Macovei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 27 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°