Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvatorii Buzăului vor veni anul acesta cu bani de acasă pentru a-şi putea face meseria

Publicat in Adevarul, luni 17 ianuarie 2011 ·

Organizaţiile nonguvernamentale din Buzău vor primi de la autorităţi un buget subţiat cu 30 la sută faţă de cel alocat anul trecut. Este al doilea an la rând când Primăria Buzău anunţă că va reduce sumele alocate pentru activităţi derulate în interesul comunităţii.

„Deşi nu avem deocamdată un buget repartizat pentru astfel de activităţi, este mai mult ca sigur că, dacă bugetul local care se anunţă a fi mai mic cu 25 sau 30 la sută faţă de anul trecut, se va tăia şi din sumele destinate ONG-urilor. Vom fla exact cu cât se va micşora acest buget spre sfârşitul lunii, când va fi votat de consiliu. De vină este criza şi blocajul financiar" a declarat Ionel Gegea, directorul Direcţiei Economice din Primăria Buzău.

Deşi Crucea Roşie este unul dintre ONG-urile active de la nivelul municipiului, organizaţia se află încă de anul trecut în deficit de fonduri după ce nu a reuşit să acceseze mare lucru din cei 75 de mii de lei care au fost repartizaţi ONG-urilor.

Reprezentanţii organizaţiei spun că anul acesta ar trebui să se ia serios în discuţie faptul că reprezintă o institutie cu funcţie de sprjin în caz de dezastre naturale.

„Ar trebui sa avem repartizaţi mai multi bani de la bugetul local, nu mai puţini aşa cum se preconizează. Anul trecut nu ne-au oferit niciun leu, nici Consiliul Judeţean şi nici Primăria, deşi autorităţile locale sunt obligate prin lege să ne sprijine. Sunt judeţe unde filialele noastre au primit chiar peste 300 de mii de lei doar să funcţioneze, în timp ce noi plătim chirie la spatiu. Avem un cont deschis special pentru dezastre, dar din nefericire este gol", a declarat directorul filialei Crucea Roşie din Buzău, Floarea Bârzu.

Reprezentanţii altor organizaţii nonguvernamentale sunt conştienţi de bugetul limitat aferent anului 2011 şi spun că deja nu-şi mai fac iluzii pentru finanţarea în totalitate a activităţilor.

C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 32 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 33 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°