Reprezentaţia din 6 septembrie a capodoperei verdiene Otello a constituit primul aport al Operei Naţionale Bucureşti la actuala ediţie a Festivalului, fiind un spectacol viabil, care merită urmărit.

Articol realizat de Ligia Ardelean

A fost un eveniment important în mai multe privinţe, începând chiar cu alegerea lucrării în sine, reluată în acest an jubiliar Giuseppe Verdi după o lungă şi regretabilă absenţă din repertoriul primei noastre scene lirice. Importantă a fost şi strădania instituţiei de a-i oferi un cadru festiv, începând cu aspectul foaierului (de curând renovat sub noua direcţie), cu atrăgătoarele sale vitrine şi cu expoziţia fotografică „Otello la Bucureşti“ de-a lungul timpului, continuând cu programele de sală biling-ve, luxoase, cuprinzătoare, „occidentale“, şi terminând cu diversele dar la fel de bogatele buchete de flori oferite tuturor membrilor distribuţiei la final.

Apreciabilă a fost şi strădania de a îmbina armonios resursele proprii, preponderente, cu contribuţiile unor artişti oaspeţi, având în vedere nu numai atractivitatea festivalieră a premierei ci şi perspectiva durabilităţii spectacolului în timp. N-a fost uşor, ţinând cont că însuşi interpretul rolului titular, care trebuia să fie tenorul german Peter Seifert, invocând probleme de sănătate, şi-a anulat participarea cu câteva zile înaintea premierei – în locul lui apărând tenorul clujean Marius Vlad Budoiu – iar Desdemona a avut şi ea o înlocuitoare de ultim moment în soprana Iulia Isaev, solistă a ONB. (Nicoleta Ardelean, programată iniţial pentru premieră, va putea fi totuşi urmărită în cel de-al doilea spectacol cu Otello, pe 9 septembrie). N-a fost uşor şi pentru că dirijoarea invitată, canadiana Keri-Lynn Wilson n-a prea fost pe aceeaşi lungime de undă cu cei pe care-i avea sub graţioasele, delicatele sale mâini. A nu se înţelege prin aceasta că i-