Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Denisa Perpelea - Vrea să trăiască în lumina reflectoarelor

Publicat in Adevarul, vineri 4 decembrie 2009 ·

Când urcă pe scenă, are publicul la picioare. Cântă, dansează, le face cu ochiul şi le trimite bezele. Denisa este un copil talentat care visează să ajungă o mare cântăreaţă.

La numai 3 ani s-a urcat pe scenă şi a început să cânte fără niciun pic de emoţii. La 4 ani era deja o mică vedetă a televiziunii locale şi se prezenta sigură pe ea: „Sunt Denisa Perpelea. Am 4 ani şi 10 luni şi o să vă cânt «Greieraşul»“.

Denisa spune că talentul i l-a dat Dumnezeu, dar educatoarele şi profesorii ei au ajutat-o să câştige premii şi să fie una dintre cele mai bune cântăreţe din oraş. „Cred că Dumnezeu m-a înzestrat cu toate calităţile şi sunt norocoasă. Mama îmi cânta când eram mică şi când m-am dus la grădiniţă am început şi eu să cânt. Doamna educatoare Olimpia Orzaţă a văzut că am voce şi m-a dus la Teletop, la televizor“, a povestit Denisa.

„Sunt fată de la Slatina“

A fost desemnată vedeta lunii de nenumărate ori şi are acum foarte multe premii cu care se mândreşte. „Când m-am urcat pe scenă, am simţit că acolo este locul meu. Nu am avut emoţii, nu mi-a fost frică de nimic. A fost ca şi cum asta aş fi făcut dintotdeauna“, a spus Denisa.

Văzând că micuţa are voce, o educatoare i-a compus un cântec cu care Denisa a participat la un concurs organizat de o televiziune naţională.

„Doamna Marina Bică mi-a compus cântecul «Sunt fată de la Slatina», pentru că îi era foarte drag de mine. Această melodie am cântat-o la concursul «Vreau să fiu mare vedetă» şi am obţinut 48 de puncte, din 50 maxim. Nu am făcut pregătire înainte, doar m-am dus acolo şi am cântat“, a spus fetiţa.

A învăţat să croşeteze

Pe lângă muzică, Denisa iubeşte dansul şi modelingul şi se laudă cu carnetul în care se găseşte un singur calificativ în dreptul fiecărei materii: foarte bine. „Eu toată ziua cânt şi dansez. Am făcut şi modeling, dar mai mult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°