Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponturi pentru vacanţa de Paşte. De la tărâmurile biblice la tradiţiile Bucovinei

Publicat in Romania Libera, joi 5 aprilie 2012 ·

Sărbătoarea Paştelui este o mană cerească pentru lucrătorii din domeniul turismului, ale căror venituri vor creşte considerabil la mijlocul lunii aprilie. De câştigat au însă şi turiştii: ofertele sunt numeroase, iar concurenţa dintre agenţiile de turism determină scăderea preţurilor. Unde este ieftin şi bine de Paşti?

Betleem, Israel

Nici un loc din lume nu este mai potrivit pentru a petrece Paştele decât locul naşterii lui Iisus: oraşul Betleem. Pentru pomenirea naşterii Mântuitorului, împăratul Constantin I a zidit "Bazilica Naşterii" la Betleem. Aceasta a fost restaurată în timpul domniei împăratului Iustinian, apoi de către cruciaţi în secolul XII.

Cât costă?

Un sejur de patru nopţi de la Estella Travel costă 337 de euro, iar plecarea are loc pe 10 aprilie. Preţul include biletul de avion Bucureşti - Tel Aviv dus-întors, şapte nopţi de cazare cu demipensiune la hoteluri de trei şi de patru stele, transfer aeroport - hotel, transport cu un autocar modern dotat cu aer condiţionat, un ghid local vorbitor de limba română, precum şi un ghid şi un preot însoţitor de grup din partea agenţiei de turism. Preţul nu include taxa de aeroport de 160 de euro care se achită la agenţie, bacşişuri de 40 de euro de persoană pentru hoteluri, ghizi lcoali şi şoferi, intrările la obiectivele turistice (45 de euro de persoană), precum şi suplimentul pentru perioada Paştelui (117 euro de persoană).

Ce vei vizita?

În timpul celor 8 zile vei vizita oraşul Ierusalim, oraşul Betleem, Betania, Muntele Măslinilor, Muntele Sion, Zidul Plângerii, Râul Iordan, Cana Galilee, Nazareth, Haiffa, Cesareea şi Tel Aviv. Lista este impresionantă. Statul Israel a moştenit o bogăţie istorică inestimabilă pe care ştie s-o exploateze din plin. Orice piatră are povestea ei şi orice colţ de stradă a fost martorul unor întâmplărilor care au născut legende şi au devenit sc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum o ora
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°