Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Elevii olteni aşteaptă oaspeţi străini

Publicat in Adevarul, vineri 26 februarie 2010 ·

După ce au mers în vizită la partenerii lor din Bulgaria şi Italia, elevii Colegiului Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu din Slatina aşteaptă acum vizita străinilor.

Unul dintre cele două proiecte Comenius pe care le desfăşoară colegiul slătinean se numeşte „Let’s Talk About Us!( Să vorbim despre noi!)“ şi are ca partener un liceu din Italia. Primul schimb de elevi, în cadrul acestui proiect a avut loc la sfârşitul lui 2009, atunci când 23 de elevi şi 6 cadre didactice au participat timp de 10 zile la activităţile educative în cadrul liceului Rodari din Prato, Italia. „Elevii români au fost cazaţi în familiile elevilor italieni, urmând ca şi elevii români, la rândul lor să-i găzduiască pe partenerii lor“, a spus prof. Carolina Guraliuc, coordonatoarea proiectului.

Sprijin financiar al Comisiei Europene

Cel de-al doilea proiect Comenius se desfăşoară sub numele de „RES – Sursele de energie regenerabilă – prietenii mediului“ şi are ca parteneri şcoli din Bulgaria, Italia, Franţa şi Polonia. Doi elevi şi doi profesori de la colegiul slătinean au mers tot la sfârşitul anului trecut la prima reuniune de proiect în Bulgaria. Aceştia au participat la orele de curs din şcoala gazdă şi au vizitat obiective în care se folosesc surse de energie regenerabilă. „S-a lansat şi un concurs pentru logo-ul proiectului, urmând ca la următoare întrunire, în martie, la colegiul nostru să se aleagă cel mai reprezentativ“, a spus prof. Elena Vlădescu, coordonatoarea proiectului. Acum a venit rândul străinilor să vină la Slatina, iar tinerii de la colegiul slătinean se pregătesc pentru venirea oaspeţilor. „Abia aştept să vină cu noi la ore, să mergem să vizităm locurile frumoase din oraşul nostru“, a spus Alina Popescu, elevă.

INFO BOX

Proiecte Comenius, desfăşurate de alte şcoli

Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina a găzduit la mijlocul l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Reducerea livrărilor de gaze spre Europa a adus anul trecut pierderi de 6,9 miliarde de dolari pentru Gazprom

G4Media acum 44 minute
Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari) în 2022, în condiţiile în care vânzările sale de gaze spre Eu

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°