Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AUDIO FOTO Ploieşti, singurul oraş din România care are propria simfonie

Publicat in Adevarul, marți 17 decembrie 2013 ·

Compozitorul interbelic Paul Constantinescu a compus pentru oraşul natal „Simfonia ploieşteană“, singura operă muzicală dedicată unui oraş din România

Considerat de muzicologi unul dintre cei mai reprezentativi compozitori după George Enescu, Paul Constantinescu a fost un vizionar al timpului său şi a semnat, cel puţin pentru muzica românească, numeroase premiere. „Oratoriile“ sale bizantine, primul concert pentru harpă şi orchestră, opere şi librete de teatru, jucate pe scene internaţionale, dar şi muzică de film, din care poate fi amintit nominalizatul la Palme d’Or „La moara cu noroc“ (1955) sunt tot atâtea inovaţii ale acelor timpuri, aduse domeniului.

Şi cum oraşul său natal, Ploieştiul, are un rol privilegiat în opera compozitorului i-a dedicat, în 1961, şi prima simfonie compusă pentru a „ilustra“ muzical un oraş din România „Simfonia ploieşteană“.

„Această simfonie este o premieră pentru spaţiul muzical autohton, refractar la descrieri sau poeme muzicale cu tematică urbană, cel puţin până la compunerea acestei simfonii“, spune profesorul Dan Gulea, care i-a dedicat „Simfoniei ploieştene“ un capitol în cartea „Pluviografii. O istorie a culturii române de la Ploieşti“.

„Simfonia ploieşteană“ este concepută în patru părţi: 1.Început, allegro risoluto, 2.Idilă prahoveană, andantino, 3. Muncă întreruptă, vivo, 4. Ce-ţi doresc eu ţie!, sostenuto pesante. „Simfonia a fost compusă în împrejurări foarte precise, pe care compozitorul le-a amintit într-o declaraţie la concertul Filarmonicii ploieştene, consemnată de scriitorul Vasile Tomescu în lucrarea din 1967 dedicată compozitorului ploieştean. Spunea Paul Constantinescu, la Ploieşti: «Când urbea mea natală mă primeşte cu braţele deschise şi taie viţelul cel gras, cum pot eu să-i răspund? Cu slabele mele puteri, prin ceea îmi este mai la îndemână, prin muzică!»“, spune Dan Gulea.

Lucrare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 53 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 53 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 26 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 53 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 53 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 53 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 53 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°