Am primit cu mare plăcere, am re-reascultat ultimul tău CD. Spun, am re-re... fiindcă am parcurs un drum auto spre şi din-spre Transilvania. Şi am survolat de două ori oraşul tău natal, Câmpia Turzii.
Cu tine-n urechi, suflet şi inimă. M-am delectat. Nu e un secret, eşti una dintre favoritele mele din popul românesc. Ai glas şi ştii ce să faci cu el. Dealtfel, te-am remarcat, azi mi-am amintit, de la „Tip Top Minitop", pe unde s-au perindat şi copiii mei... Dar consacrarea ta nu am cum s-o uit. Fiindcă erai fix pe stilul meu. Blues şi rithm-and blues.
(Eu nu-i zic R&B, fiindcă sub sigla asta s-au aciuat destui neaveniţi şi piţipoance cântând „din bulănele".) Sunt un fanatic al bluesului clasic... să fie clar. Fără sofisticări. După mine e doina afro-americanilor. Are simţire. Feeling. Are text realist, dureros, social. Tematic, mişto de tot. Nu gen „...te iubesc draga mea/Tu eşti viaţa mea/Fericirea mea/Ka-ka!..."
But, i-auzi: „N-am papa pe masă"...: „No food on my table/And no shoes to go on my feet/My children cry for mercy/They got no place to call your own".
Tu, eşti de-acolo. Nu sunt un retrograd, old fashion man, dar nu mă dau în vânt după ce se compune azi. Însă, ce cânţi tu, înnobilezi. Poţi să te cantonezi în R&B american. Să te clasicizezi.
Ar fi prea devreme. Fii cu timpul. Ai un snop de piese care plac. Chestia cu „M-ai minţit ca la Meteo..." - şlagăr mare! - e o găselniţă de text, dar şi publicitară. Puteai să zici... „ca la CFR" sau, mai bine, „...ca la Parlament" .
Fii mereu la zi! Ca Loredana cu „Apa". Un cântec nesuferit, dar obsesiv. Se ţine după tine. Îl fre-fre-fredonezi şi nu scapi de el ca de guvenul Ponta Coabitantu'... Şi, tu ai destule „cântece-scamă". Nu mai scapi, neam, de ele. Mai ales, dacă te scoli mahmur... Las gluma şi devin grav. Andra, ia-te-n serios! Vremea trece. Duşmanul tău e timpul. Nu te mu
