Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preotul Ion Manta de la Arsa, condamnat la închisoare, a fost înlocuit de un misionar

Publicat in Adevarul, duminică 12 mai 2013 ·

Arhiepiscopia Tomisului a desemnat un preot misionar care să slujească la biserica din satul Arsa din comuna Albeşti, în locul părintelui Ion Manta, condamnat la închisoare pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

Noul preot a ţinut slujba din Duminica Tomii la biserica din Arsa. El va oficia ceremonia de Paştele Blajinilor, precum şi înmormântarea unui localnic în vârstă.

Părintele Ion Manta a fost prins beat la volan, în anul 2009, de Poliţia Mangalia, fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur.

Judecătoria Mangalia l-a condamnat în 2012 la 10 luni de închisoare cu executare, iar preotul a contestat sentinţa. Curtea de Apel Constanţa a pecetluit joi, 9 mai, decizia magistraţilor din Mangalia.

Preotul Ion Manta a fost ridicat de poliţişti vineri, 10 mai, după slujba oficiată de Izvorul Tămăduirii. El va fi încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă pentru executarea pedepsei.

Arhiepiscopia Tomisului a precizat, prin purtătorul de cuvânt, că preotul Ion Manta va fi deferit Consistoriului Bisericesc, care îl poate caterisi.

Biserica tomitană se confruntă cu al doilea caz de preot condamnat, în doar 24 ore. Instanţa din Vaslui l-a condamnat joi, 9 mai, pe preotul Gabriel Bucică (32 ani) la 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri.

Vă mai recomandăm

Încă un preot din Arhiepiscopia Tomisului a fost condamnat. Părintele Ion Manta din Arsa va face 10 luni de închisoare pentru că a condus beat

FOTO Arhiepiscopia Tomisului, zguduită de un nou scandal. Preot de la Catedrală, traficant de etnobotanice

Dubla viaţă a preotului Bucică. Traficantul de droguri făcea misionariat la Constanţa, fără remuneraţie

Preotul traficant de etnobotanice, suspendat din funcţie

Preotul Valeriu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 36 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum o ora
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Un mort şi patru răniţi grav în SUA, inclusiv copii, într-un atac armat la San Antonio. Doi suspecţi au tras cu puşti semiautomate către o casă

News.ro acum o ora
O persoană a fost ucisă, iar alte patru au fost rănite grav joi într-un atac armat într-un cartier rezidenţiale la San Antonio, în Texas, relatează publicaţia locală Ksat şi ABC News. Doi suspecţi neidentificaţi au tras 20-25 de focuri către o casă

Trump îl acuză pe Biden că susține Hamas: “A abandonat total Israelul”

G4Media acum 42 minute
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” Hamas și a calificat drept o „rușine” amenințările președintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, transmite Le Fi

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum o ora
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum 13 minute
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°