Premierul Emil Boc a justificat, marţi, decizia recentă a Guvernului de a suplimenta fondurile alocate bisericilor prin faptul că şi acestea trebuie sprijinite şi că, fără credinţă în Dumnezeu, nimeni din România nu poate face nimic, potrivit Mediafax.
"Eu cred că şi bisericile trebuie sprijinite în România. Fără credinţă în Dumnezeu, nici dumneavoastră şi nimeni din ţara asta nu poate face nimic", a spus Boc, întrebat de jurnalişti care este motivul pentru care Guvernul a suplimentat fondurile alocate unităţilor de cult.
Premierul a susţinut totodată că primăriile din judeţul Cluj se situează doar la jumătatea unui clasament al fondurilor alocate de Guvern şi că primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a primit din partea Executivului circa 30 milioane euro pentru proiectele instituţiei, fiind cea mai mare sumă de care acesta a beneficiat vreodată din partea unui guvern.
La sfârşitul lunii martie, bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost suplimentat de Executiv cu 25 milioane lei, fonduri alocate Secretariatului de Stat pentru Culte pentru continuarea lucrărilor de construcţii la unele biserici, repararea şi reabilitarea unor lăcaşe de cult şi susţinerea activităţii unor aşezăminte sociale administrate de biserici.
Banii au fost alocaţi din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului.
La finele anului trecut, Executivul a decis ca bugetul SGG să fie suplimentat cu 3,5 milioane lei, sumă destinată Secretariatului de Stat pentru Culte.
Cotidianul "Gândul" a relatat atunci că lucrările de construcţie de clopotniţe, împrejmuirea cu garduri a unor cimitire, repararea acoperişurilor de biserici şi construcţia de săli de mese multifuncţionale pentru lăcaşuri de cult au constituit subiectul a circa 2.400 de amendamente din cele 13.500 depuse de parlamentari la proiectul de buget pentru 2011.
Ca surse de