Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Polițiștii au confiscat peste 46 de tone de cartofi aduși din Ungaria

Publicat in Puterea, joi 12 decembrie 2013 ·

Polițiștii din Arad au confiscat joi peste 46 de tone de cartofi în valoare de 70.000 de lei. Legumele au fost aduse în țară din Ungaria.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Arad au verificat două remorci care intraseră în țară prin Vama Nădlac și aducea din Ungaria 46.544 kilograme de cartofi. La verificări, au descoperit nereguli în documentele care însoțeau marfa și au confiscat cele peste 46 de tone de legume.

Potrivit documentelor, cantitatea de cartofi avea ca destinație un sediu în BUlgaria, dar locul de descărcare era o adresă din județul Ilfov unde se afla o firmă deținute de un cetățean turc. Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Arad, a precizat că „în urma verificărilor s-a stabilit că societatea respectivă nu are un punct de lucru la locul de descărcare”, raportează Mediafax.

Drept urmare, cetățean turc a fost amendat cu 20.000 de lei, iar cantitatea de cartofi urmează să fie valorificată pentru a constitui venit la bugetul de stat.

Polițiștii din Arad au confiscat joi peste 46 de tone de cartofi în valoare de 70.000 de lei. Legumele au fost aduse în țară din Ungaria.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Arad au verificat două remorci care intraseră în țară prin Vama Nădlac și aducea din Ungaria 46.544 kilograme de cartofi. La verificări, au descoperit nereguli în documentele care însoțeau marfa și au confiscat cele peste 46 de tone de legume.

Potrivit documentelor, cantitatea de cartofi avea ca destinație un sediu în BUlgaria, dar locul de descărcare era o adresă din județul Ilfov unde se afla o firmă deținute de un cetățean turc. Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Arad, a precizat că „în urma verificărilor s-a stabilit că societatea respectivă nu are un punct de lucru la locul de descărcare”, raportează Mediafax.

Drept urmare, cetățean

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 41 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 52 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 38 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°