Boicotul preşedinţiei europene cipriote de către Turcia face rău mai mult Ankarei decât Nicosiei. Mai grav, însă, gazele din Mediterana ar putea provoca o acţiune militară a Turciei, prognozează James Ker Lindsay, cercetător specializat pe Europa de Sud-Est la London School of Economics, în cea mai recentă ediţie a FP România.
Articol din ediția nr. 29 a FP România (iulie/august 2012), din 20 iulie la toate standurile de presă.
Relaţia Ankarei cu Bruxelles-ul se află într-un punct de minim, iar ameninţările turceşti pe fondul preşedinţiei europene cipriote nu vor face decât să dea muniţie ţărilor care se opun aderării Turciei la Uniunea Europeană şi care o vor folosi ca pe o nouă dovadă că Turcia nu poate să se poarte într-un mod „european”. Va fi mai greu şi pentru ţările care susţin drumul european al Turciei să apere Ankara.
Pe de altă parte, UE nu este în postura de a face vreo promisiune Turciei în acest moment – iar guvernul turc ştie asta. Extinderea Uniunii este acum foarte jos pe lista de priorităţi a Bruxelles-ului. Chiar şi statele din Balcanii de Vest, care se bucură de o susţinere mai mare decât Turcia printre statele membre, se confruntă acum cu o mare întârziere a aderării lor. Din această perspectivă, decizia Turciei de a boicota preşedinţia europeană cipriotă în următoarele şase luni are, cel mai probabil, o semnificaţie reală scăzută pe termen lung.
Există o chestiune mai gravă: posibilitatea existenţei unor mari cantităţi de gaz natural în Mediterana de Est – pe care Nicosia vrea să le exploateze împreună cu Israel şi Grecia, sau cu Rusia – deschide oportunităţi importante, dar poate declanşa şi noi conflicte. Partea pozitivă este că ar putea să fie un stimul pentru ciprioţii turci să caute o soluţie la problema cipriotă. Acum sunt foarte dependenţi economic de Turcia. Perspectiva reunificării insulei, şi împărţirea
