Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jazz şi pantomimă, fără bariere

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 mai 2007 ·

Festivalul Internaţional se desfăşoară până pe 20 mai, la Satu Mare Teatrul, rockul, jazzul, dansul şi pantomima revigorează viaţa culturală a oraşului Satu Mare, până la sfârşitul acestei luni. Un festival internaţional ce cuprinde spectacole de teatru ale unor trupe din România sau străinătate, un concurs de recitări de poezie şi concerte de jazz şi rock vor avea loc aici, între 4 şi 20 mai. Festivalul "Fără bariere" a invitat trupe de teatru din Ucraina (Teatrul Naţional Illyes Gyula - Beregovo), Austria (Teatrul Asou - Graz), Slovacia (Teatrul Thália - Kosice), Polonia (Teatrul Bagatela - Cracovia) şi Ungaria (Teatrul Móricz Zsigmond - Nyregyháza). Totodată, teatrele bucureştene Bulandra şi Comedie vor prezenta "Sorry", cu Ion Caramitru şi Mariana Mihuţ, respectiv "O staţie…" de Peca Ştefan, în regia lui Carmen Vidu.

Dan Puric va duce la Satu Mare one-man show-ul "Vis", pe care l-a susţinut şi în Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania (marţi, 8 mai, la Teatrul de Nord), Teatrul Clasic din Arad va prezenta un spectacol în regia lui Radu Afrim, "Vis. Toamnă" de Jon Fosse, iar Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe va participa cu spectacolul de teatru coregrafic "Insula". Şi alte piese, ale companiei independente Teatrul Imposibil din Cluj, ale Teatrului Masca şi ale Naţionalului din Târgu Mureş fac, de asemenea, parte din program. Publicul din Satu Mare va mai vedea Bienala internaţională de afişe organizată de teatrul polonez Wanda Siemaszkowa. La cea de a noua ediţie a bienalei au fost expuse afişe de teatru din peste 20 de ţări. Programul weekendului Sâmbătă 5 mai - Teatrul de Nord, Sala Mare ora 19.00

"A Janika" de Csáth Geza, Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa "Harag György" - Filarmonica "Dinu Lipatti" ora 21.00

"Capra Vecinului" - "Rock&Blues - Made in Romania" MIKE GODOROJA&BLUE SPIRIT Duminică 6 mai - Teatrul de Nor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 25 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 37 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 17 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 45 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°