Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea Oltchim, dezastrul perfect al administrării statului de către politicieni

Publicat in Ziarul Financiar, luni 24 septembrie 2012 ·

Politicile economice dezastruoase ale statului din ultimii ani încep să se răzbune şi dau acum naştere la speranţe mesianice.

"Mai e ceva? Nu mai e nimic", spunea vineri Remus Vulpescu, şeful Oficiului Privatizărilor din România, după ce a scos din plic oferta lui Dan Diaconescu, neaşteptatul câştigător al licitaţiei pentru privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Doar trei investitori s-au prezentat la licitaţia pentru cel mai mare combinat chimic al României, iar dintre ei, vedeta de televiziune Dan Diaconescu a avut cea mai bună ofertă. Ruşii de la Gazprom, care erau aşteptaţi de guvernul Ponta să vină cu miliardele de euro ca să salveze Oltchimul, nu au mai ajuns.

Astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie o privatizare responsabilă, unde în joc este soarta celui mai mare combinat chimic din România, cu 3.300 de angajaţi şi cu un oraş în spate care trăiesc de pe urma lui, s-a transformat într-un circ de televiziune şi ar putea deveni pur şi simplu o cacealma electorală dacă Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu va semna contractul sau nu va veni cu banii.

Modalitatea în care s-a realizat această privatizare lasă un gust amar în lumea afacerilor, atât din România, cât şi din străinătate.

Experienţa şi bonitatea participan­ţilor nu au fost criterii pentru participarea la licitaţie, permiţând practic unei persoane fizice cu datorii şi dosare penale să liciteze şi în final să fie declarat câştigător.

În schimb, marile companii străine, care au şi banii, şi experienţa pentru a dezvolta Oltchim, nu s-au prezentat. Pentru ele, închiderea celui mai mare combinat chimic din România poate fi chiar mai bună decât preluarea, deoarece va elibera un loc pe piaţă.

Exact cum s-a întâmplat la privatizarea Cupru Min din luna martie, licitaţia a fost câştigată de cineva fără experienţă şi care la momentul câştigării nu avea bani, ei

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum o ora
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum o ora
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 4 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum 36 minute
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Mediafax acum 30 minute
„Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Să spunem însă adevărul! Aceasta nu e nicio decizie politică revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă. România este obligată să transpună în legislaţia na

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°