Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre arbitrii accidentaţi la raliul moto de la Caransebeş: «M-a privit în ochi, când m-a călcat cu maşina»

Publicat in Libertatea, miercuri 11 august 2010 ·

Sergiu Olariu, un arbitru de 37 de ani din Reşiţa, este una dintre cele patru persoane lovite cu maşina, duminică, la raliul moto de la Caransebeş. Bărbatul se află acum la spitalul Casa Austria din Timişoara.

“Am permis din 1994 şi nu am făcut niciodată accident. Şi mă trezesc că vine un tâmpit care mă nenoroceşte”, spune nervos Sergiu Olariu, una dintre cele patru persoane accidentate, duminică, de Cristian Ungur, fiul unui politician local din Caransebeş. În timp ce tânărul de 24 de ani a fost arestat, două dintre victimele sale sunt la spitalul Casa Austria din Timişoara.

Sergiu Olariu are o fractură nazală şi răni la un picior, astfel că e ţintuit într-un scaun cu rotile. “Ne pregăteam să dăm startul unei curse, când am văzut maşina care a intrat pe circuit. Imediat, eu, Arthur, colegul meu, şi tatăl unui participant am fost izbiţi în plin. Ungur m-a privit în ochi când a intrat cu maşina în mine, în timp ce pasagerul din dreapta îmi făcea semne obscene”, îşi aminteşte Sergiu.

Colegul său Arthur Ronhard a fost operat ieri, având oasele feţei distruse şi susţinute de tije metalice. Bărbatul va îndura în continuare multe alte intervenţii de reconstrucţie a oaselor faciale.

Ungur a primit pachet de la părinţi

Cristian Ungur, şoferul care a accidentat patru oameni, a fost vizitat, ieri, de părinţi în arest şi a primit un pachet cu fructe şi conserve. Avocaţii au cerut ca Ungur să fie consultat, pentru a se confirma loviturile pe care le-ar fi primit de la prietenii victimelor.

Vezi galeriile foto:

7 răniţi la o competiţie de motociclism: un şofer a intrat cu maşina în mulţime

Şoferul care a provocat accidentul la competiţia de motociclism era beat

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 3 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 30 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum 25 minute
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum o ora
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum 2 ore
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°