STUDII EUROPENE. Deficitul de vitamine şi minerale afectează în special copiii între 12 şi 17 ani, gravidele şi persoanele în vârstă. Sursa: NorthfotoSursa: Codrin Prisecaru
1 /.
Mai mult de jumătate dintre adolescenţii din Europa au un nivel mai scăzut de vitamina D decât ar fi normal, iar din cauza obezităţii apar deficienţe serioase de vitamina A, B sau C, arată un studiu în care au fost implicaţi 3.500 de adolescenţi din zece ţări europene.
Probleme serioase cu aportul de vitamine au, de asemenea, femeile însărcinate şi persoanele în vârstă, arată mai multe studii prezentate săptămâna trecută, cu ocazia primului seminar european de presă despre nutrienţi, organizat de Bayer HealthCare.
Specialiştii români spun că în ţara noastră deficitul de nutrienţi este mai grav decât în ţări din vestul Europei. Copiii mici şi femeile însărcinate au carenţe importante de fier, iar din cauza lipsei din alimentaţie a crudităţilor, majoritatea românilor au deficite enzimatice.
Obezii şi fumătorii au mai multe lipsuri
„Adolescenţii sunt un grup unde riscul să apară deficit de nutrienţi este mare pentru că obişnuiesc să sară peste micul dejun (mai ales fetele), consumă multe produse fast-food, puţine alimente bogate în nutrienţi şi sunt sedentari”, a explicat rezultatele studiului medicul Marcela Gonzalez-Gross, profesor de sport, nutriţie şi psihologie la Universitatea din Madrid.
Cercetarea, sponsorizată de Uniunea Europeană, şi făcută pe adolescenţi între 12 şi 17 ani, mai arată că mai mult de jumătate dintre adolescenţi au deficit de vitamina D, iar la obezi sunt frecvente problemele cu vitaminele A, B şi C.
„Peste 25 la sută dintre adolescenţii din Europa sunt obezi sau supraponderali. Aceştia au un nivel mai scăzut de vitamine. Au grăsime, dar deficit de micronutrienţi. Necesarul