Mărturisire: n-am mai intrat în bucătărie să gătesc şi să inventez lucruri „home made” delicioase şi să aşez mese, de vreo câţiva ani. Regretul cel mai mare este că îmi lipsesc motivaţia şi un anumit soi de oameni şi, probabil, o atmosferă pe care n-o mai regăsesc!
Îmi lipsesc ingredientele de bază: acea stare de spirit şi publicul – care să aibă acel cult pentru ritualul meselor şi pasiunea pentru arta culinară. Mi-a redat, însă, starea de spirit, o carte de bucate (pe care am zărit-o în casa mamei), scrisă de Principesa Margareta a României şi care m-a fascinat pentru că nu este o simplă carte regală de reţete ci un model de stil nobil şi o lecţie de „art de vivre” impecabilă. Aşa cum spunea Maiorescu, „arta de a trăi înseamnă rezervă, discreţiune şi cumpătare”. Şi calitate – aş adăuga eu, şi nu cantitate!
Ouă coapte în cartofi, risotto cu sparanghel şi creveţi, salată de andive, pasta con pesto sau prăjitură de iaurt – teoretic, reţete pe care le-am mai întâlnit, le mai ştim sau le intuim. Dar fiecare reţetă are o poveste şi s-a născut într-un anumit context, cu încărcătura ei simbolică. Fiecărui fel de mâncare i se atribuie un colţ de lume, o personalitate regală şi o poveste memorabilă. Fiecare poveste este scrisă cu discreţie, cu farmec intim de jurnal, foarte aproape de cititor şi foarte sincer. La final, este adăugat un cod al bunelor maniere la masă. Cartea nu epatează în nici un fel, nici prin grafică nici prin stil şi este o mostră extraordinară de viaţă frumoasă şi educaţie. Nu ni se vorbeşte despre nici un lux sofisticat sau greu de atins, nu există opulenţă şi nici rigori inaccesibil de urmat – cartea este un îndemn subtil de întoarcere la rădăcini şi o frumoasă istorie a familiei regale care trăieşte acum în România, cu nostalgia vremurilor în care serveau masa alături de prinţi şi regi ai Suediei, Danemarcei, Austriei, Franţei, Iorda
