În ultimii 11 ani, pe coperta ediţiei româneşti a revistei „Playboy“ au apărut multe femei dornice să cunoască celebritatea sau să şi-o menţină. Dana Săvuică, Laura Cosoi, Andreea Mantea, Cosmina Păsărin şi, mai nou, Oana Zăvoranu au jucat rolul de playmate, dar cu rezultate diferite.
Înainte de ziua Bărbatului (5 mai), introdusă recent în calendarul contemporan, revista „Playboy" iese pe piaţă având pe copertă un personaj foarte mediatizat în ultima perioadă. Oana Zăvoranu îşi face debutul în paginile publicaţiei cu un pictorial inspirat din filmul „Exorcistul". „Posedată de diavol" şi înconjurată de cruci, ea apare în ipostaze semi-nud, care deja au generat controverse în rândul reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române.
Dacă apariţiile în cadrul revistei sunt percepute, de obicei, de către tinerele debutante ca o rampă de lansare în showbizul românesc, situaţia este diferită în cazul starletei. Potrivit „Cancan", Oana Zăvoranu ar fi primit 20.000 de euro pentru „pactul cu diavolul". Aceasta a infirmat, pentru aceeaşi sursă, că motivul apariţiei sale ar fi oferta financiară şi a susţinut că factorul decisiv a fost rolul interpretat.
Celebre dinainte
Dana Săvuică
Dana Săvuică a iniţiat apariţiile nud în România, odată cu lansarea primului număr al revistei, în noiembrie 1999. Cunoscută deja graţie carierei de manechin, aceasta declara, la aniversarea de zece ani ai publicaţiei, că pentru cariera sa, apariţia n-a însemnat nimic. „Mi s-a propus să pozez ca persoană publică, deja cunoscută, cu statut şi imagine, şi a fost un contract reciproc avantajos", spunea aceasta. În aceeaşi categorie se înscrie şi cântăreaţa Loredana Groza, a cărei carieră muzicală o transformase deja într-o vedetă naţională. Ileana Lazariuc, Anda Adam, Andreea Antonescu şi Jojo sunt doar câteva dintre vedetele care au pozat nud după ce